Dorina Zara
Șef instalație Hexan-Dezaromatizare-Rectificare, Rompetrol Rafinare
În rafinăria Vega din 2014
Vă amintiți de prima dumneavoastră zi în companie? Cum v-ați simțit, ce ați făcut?
Îmi amintesc prima zi în rafinărie, atât ca proaspăt intern, cât și ca nou angajat. Au trecut 10 ani de la acel moment și mă încearcă o ușoară nostalgie, cu gândul la emoțiile pe care le-am simțit atunci și dorința de a învăța cât mai mult și de a deveni un specialist în acest domeniu. În acea perioadă am fost un observator activ, care nota zi de zi noi informații care în timp s-au așezat și au căpătat sens.
Atunci ați avut vreun mentor? Sau cine v-a inspirat la început de drum?
În acea perioadă de început pot spune că am avut mai mulți mentori, deoarece am fost în cadrul mai multor instalații. De la fiecare am avut de învățat atât pentru dezvoltarea mea profesională, cât și pentru dezvoltarea personală.
Care a fost cea mai mare provocare avută în carieră și cum ați depășit-o? Dar cea mai mare realizare?
În această ramură a industriei apar provocări la tot pasul și important este să dai dovadă de suficientă stăpânire de sine și disciplină pentru a le putea transforma în experiențe de succes. Pentru a răspunde la întrebare, aș alege prima revizie în calitate de Șef de Instalație ca fiind cea mai mare provocare pe care, împreună cu echipa și cu o bună organizare, am încheiat-o fără incidente. Cea mai mare realizare o reprezintă faptul că am șansa să lucrez zi de zi alături de profesioniști și asta îmi aduce satisfacție și împlinire.
În departamentul/instalația în care lucrați care este cea mai mare provocare în prezent?
În cadrul instalațiilor pe care le gestionez, provocarea este de a atinge an de an noi recorduri de producție, în condiții de siguranță, și de a mă asigura că fiecare coleg, după o zi de muncă, se întorce acasă sănătos.
Numiți trei valori, abilități sau reguli necesare pentru a avea succes în domeniu.
Disciplină. Dedicare. Perseverență.
Ce ați vrea să preia de la voi, cei mai cu experiență în domeniu, și să ducă mai departe noua generație de colegi?
Dorința de a fi în fiecare zi o variantă mai bună a propriei persoane și empatia.
Care credeți că este acel ingredient secret pentru un mentor de succes? Sunteți un mentor cu ghidare mai direcă sau oferiți mai multă autonomie?
Succesul unui Mentor se reflectă în rezultatele pe care le au Trainee-ii cu care lucrează, în modul cum aceștia se dezvoltă și ajung să devină buni specialiști. Fac parte din categoria mentorilor care oferă mai multă autonomie, cu disponibilitate permanentă de a răspunde la întrebări și de a oferi îndrumare constantă.
Care sunt valorile/abilitățile pe care le apreciați cel mai mult la Mihai?
Cel mai mult apreciez la Mihai curiozitatea, seriozitatea și perseverența. Mai mult de atât, Mihai este înzestrat cu un calm aparte, care oferă încredere și siguranță colegilor cu care colaborează eficient.
Mihai Antohi
Operator de câmp (trainee), Rompetrol Rafinare
În rafinăria Vega din 2023
Povestește-ne pe scurt, ce te-a determinat să aplici pentru programul de Traineeship - „Together We Grow”
Am aplicat la programul de Traineeship, deoarece am terminat Facultatea Tehnologia Petrolului și Petrochimie și mi-am dorit să văd cum funcționează instalațiile din domeniu, să învăț cum se operează și să leg partea teoretică pe care o aveam cu cea practică.
Care a fost cea mai mare temere a ta când ai venit în companie? Cum ai depășit-o?
Cea mai mare temere a fost că nu știam ce presupune munca într-o rafinărie, dar cu ajutorul mentorilor și al colegilor am depășit acest impediment.
Cât de important este să ai un mentor la început de drum și care este cel mai important sfat pe care l-ai primit de la el?
Un mentor este foarte important la început de drum, aș putea spune că este precum un părinte care te sprijină și te sfătuiește ca să evoluezi.
După aproape un an aici, care consideri că este cea mai frumoasă parte a acestei meserii?
După aproape un an în companie, consider că cea mai frumoasă parte în această meserie sunt provocările pe care le au zi de zi petroliștii și, cum acest domeniu mereu evoluează, mă bucur că descopăr ceva nou în fiecare zi.
Care sunt abilitățile sau competențele pe care ai dori să ți le dezvolți mai mult?
Doresc să îmi aprofundez studiile în domeniul prelucrării petrolului fiindcă îmi place această meserie care, după părearea mea, nu va dispărea în viitorul apropiat.
Pentru o dezvoltare personală și profesională mai bună, cum ai vrea să arate colaborarea și comunicarea între Mentor și Trainee?
Pentru o dezvoltare personală și profesională mai bună, comunicarea între Mentor și Trainee trebuie să fie deschisă și sinceră, precum am avut-o la rândul meu cu Mentorul meu de la care am avut parte întotdeauna de susținere și sfaturi valoroase.
Care sunt valorile/abilitățile pe care le apreciezi cel mai mult la Mentorul tău?
Cel mai mult apreciez la Mentorul meu integritatea și onestitatea, experiența profesională și abilitățile de comunicare. Mentorul meu este un exemplu pentru mine și, pe această cale, vreau să îi mulțumesc pentru susținerea și timpul pe care mi le-a acordat, fără de care nu aș fi ajuns astăzi până aici.