Grupul Rompetrol lansează a 5-a ediţie a programului naţional de responsabilitate socială „Împreună pentru fiecare”, destinat dezvoltării comunităţilor locale. În perioada 2009-2012, Grupul a acordat granturi in valoare de 1 million USD şi a susţinut implementarea a 71 de proiecte din domeniul sănătaţii şi al protecţiei mediului, beneficiarii direcţi şi indirecţi fiind de aproximativ 250.000 de persoane.
"Cifrele ne motivează, dar ceea ce ne face să mergem mai departe cu acest program sunt oamenii, beneficiarii proiectelor pe care noi le susţinem şi le implementăm prin parteneriate locale. Noi punem la dispoziţie platforma de înscriere şi foarte multă implicare, dar fără ajutorul celor cărora le pasă de comunitatea din care fac parte, munca noastra ar fi în zadar. Rompetrol este acolo unde comunitatea conştientizează o nevoie şi se implică, prin toate mijloacele, să o rezolve. Fiecare proiect înscris înseamnă o comunitate conştientă, iar asta înseamnă evoluţie", declară Alexey Golovin, Director Comunicare al Grupului Rompetrol.
Astfel, până pe 02 iunie, ONG-urile, autorităţile locale, instituţiile publice, persoanelor fizice cu atitudine civică şi spirit antreprenorial pot înscrie pe site-ul programului proiecte în domeniul sănătăţii sau al protecţiei mediului. Noutatea ediţiei din acest an constă în adăugarea unui nou domeniu, cel al inovaţiei în sănătate şi mediu, cu o finanţare de 100,000 RON. Celelalte două categorii bugetare sunt de 15,000 RON (pentru proiecte educaţionale) şi 45.000 RON (pentru proiecte ce presupun renovarea şi dotarea unitaţilor medicale sau activitati de conservare şi mentinere a condiţiilor de mediu existente la nivel local).
Toate proiectele vor fi jurizate de o comisie mixtă foarmată din reprezentanţi Rompetrol şi specialişti din mediul ONG. La evaluare proiectelor de către juriu, se va avea în vedere motivaţia socială, numărul persoanelor influenţate de problema respectivă, numărul voluntarilor din comunitate care se pot implica în soluţionarea problemei. De asemenea, aplicantul trebuie să stabilească un parteneriat cu autorităţile locale şi să dovedească angajamentul comun pe termen lung pentru dezvoltarea şi păstrarea rezultatelor proiectului ce face subiectul aplicaţiei. De asemenea, toate proiectele înscrise vor putea fi votate pe site-ul impreunapentrufiecare.ro şi pe pagina de Facebook a programului. Juriul va da note de la 1 la 5, iar votul publicului va avea o pondere de 25% din nota finală.
După perioada de jurizare şi evaluare în teren a proiectelor înscrise, pe data de 08 iulie vor fi anunţaţi câştigătorii granturilor. Implementarea efectivă a proiectelor selectate trebuie să se realizeze până la sfârşitul anului 2013.
Programul naţional “Împreună pentru fiecare” a fost lansat în 2009, ca parte a platformei de responsabilitate socială corporativă Energia vine din suflet, prin care sunt implementate anual proiecte din domeniile sănătate şi protecţia mediului, cele două direcţii susţinute de Grupul Rompetrol.
De asemenea, compania continuă şi în 2013 parteneriatele tradiţionale cu societatea civilă; dintre acestea – angajamentul faţă de Fundaţia pentru SMURD, prin care Rompetrol Rafinare asigură o parte din combustibilul Jet A1 necesar pentru operarea elicopterelor SMURD, susţinerea Galei Societăţii Civile (unde Rompetrol a fost partener şi sponsor principal timp de 9 ediţii), colaborarea de 10 ani cu Asociaţia Ovidiu Rom (ce pledează pentru programe şi materiale şcolare, uniforme, prânzuri calde gratuite pentru copiii proveniţi din familii cu venituri scăzute, aplicarea legislaţiei în domeniul educaţiei şi drepturile copilului etc.).
Despre Grupul Rompetrol:Grupul Rompetrol este o companie petroliera multinationala, cu sediul in Amsterdam, Olanda, cu majoritatea operatiunilor si activelor in Franta, Romania, Spania si Europa de Sud-Est. Principalele activitati ale Grupului sunt in domeniile rafinare si marketing/vanzare de produse petroliere, dar si in operatiuni aditionale - explorare si productie, servicii petroliere, EPCM, transport etc.
Cu operaţiuni în 12 ţari, Grupul intentioneaza sa devina unul dintre cele mai importante companii integrate petroliere din Europa si sa obtina o pozitie consolidata in bazinul Marii Negre si al Marii Mediterane, pentru asigurarea unui flux constant de materie prima si produse la standarde europene, in acord cu nevoile consumatorilor.