Festivalul va avea loc între 29 iunie – 1 iulie la Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”, aducând publicului o expoziţie unică de fotografii şi o iurtă tradiţională.

”Este o mare plăcere să putem continua prezentarea naţiunii noastre prin parteneriate culturale şi proiecte fotografice precum cel care urmează să fie găzduit la Muzeul ”Dimitrie Gusti”, sau proiecte cinematografice – cum am avut colaborarea cu Institutul Francez la Festivalul de Film Kazah, toate expunând istoria şi evoluţia societăţii noastre. Atât kazahii, cât şi românii au o istorie autentică, cu un trecut fascinant, împărtăşind curiozitatea pentru diversitatea culturală. Sperăm că această scurtă prezentare a Kazahstanului va bucura şi fascina vizitatorii.” – a explicat Excelenţa Sa Daulet Batrashev, ambasadorul statului Kazahstan în România.

”Suntem un partener al statului român şi unul dintre marii investitori strategici în industria şi economia locală de mai bine de 10 ani. Am reuşit să consolidăm o punte energetică între România şi Kazahstan, creând în acest demers un puternic parteneriat de afaceri. Cu prilejul acestui eveniment, vrem să continuăm acest parteneriat prin a ne întări legăturile noastre culturale. Cultura este unul dintre domeniile pe care le sprijinim (dovadă fiind parteneriatul pe termen lung de sprijin al Concursului şi Festivalului Internaţional ”George Enescu”), alături de mediu şi sănătate.” Alexey Golovin – Vicepreşedinte al KMG International.

Astana, aflată pe malurile Râului Ishim, a devenit capitala Kazahstanului în anul 1997 şi de atunci s-a dezvoltat din punct de vedere economic într-unul dintre cele mai moderne oraşe din Asia Centrală, cu clădiri futuriste proiectate de arhitecţi renumiţi şi o populaţie totală de peste 1 milion de locuitori. Capitala găzduieşte sediile companiilor de stat precum Samruk Kazyna şi KazMunayGas, dar şi numeroase corporaţii străine.

Expo 2017 din Astana a fost inaugurată pe 10 iunie, fiind primul târg internaţional găzduit în Asia Centrală. Pavilionul său central - Nur Alem – a fost la momentul construcţiei sale cea mai mare clădire sferică din lume. Expoziţia a fost vizitată de 4 milioane de persoane.

“Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti este mai mult decât un muzeu. Este un ambasador cultural ce construieşte punţi între civilizaţii şi, implicit, între oameni şi popoare. În ultima săptămână a purtat steagul prieteniei în Olanda şi în superba şi nemuritoarea Roma, Italia purtând departe mărturiile nestinse ale tradiţiei româneşti, aflat firesc, încadrat în corul cultural european. Astăzi depăşim graniţele Europei spre mai departe, spre o ţara specială şi prietenă de multă vreme - Republica Kazahstan. Suntem onoraţi să consolidăm bazele unei prietenii vechi şi să avem oaspete o ţara specială, în cel mai special loc al Bucureştiului - Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti” - Conf. univ .dr. Paula Popoiu, Manager, Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”

 

Preţul unui bilet standard emis de către Muzeul Naţional al Satului este de 15 lei, preţul redus pentru pensionari este de 8 lei, iar preţul biletelor pentru copii şi studenţi este de 4 lei.

 

 

 

 

 

Despre KMG International

 

KMG International este un investitor important în economia românească, fiind în acelaşi timp un cetăţean corporativ responsabil. Prin programul Grupului „Împreună pentru fiecare”, compania a implementat 101 proiecte de protecţie a mediului şi a sănătăţii în întreaga ţară. Pe lângă parteneriatul nostru strategic cu societatea civilă, menţionăm sprijinul SMURD, Gala Societăţii Civile, Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu.

Deţinut de compania KazMunayGas din Kazahstan, grupul KMG International desfăşoară operaţiuni semnificative în sectoarele de rafinare şi petrochimie, retail, trading, upstream şi servicii industriale pe 12 pieţe principale. În România, Grupul controlează rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de rafinare de 5 milioane tone pe an, rafinăria Vega Ploieşti – cel mai vechi combinat petrochimic, lansat în 1905 – dar şi o reţea de distribuţie a carburanţilor cu peste 740 puncte de vânzare, 230 staţii GPL, 9.000 de staţii de butelii şi 3 staţii de înmagazinare a GPL, 7 depozite.

Valoarea totală a investiţiilor realizate de către KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari în vreme ce nivelul contribuţiilor la bugetul de stat al României s-au ridicat la peste 15 miliarde de dolari în perioada 2007-2017.