Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) începe construcţia centralei de cogenerare de pe platforma Petromidia, o investiţie de circa 148 milioane USD. Termenul estimat pentru punerea în funcţiune a noii centrale este finele lunii iulie 2023.
„Este un pas important în consolidarea şi dezvoltarea sectorului energetic din România, începem construcţia unei noi capacităţi de producţie la cele mai înalte standarde tehnologice, de eficienţă energetică şi de protecţie a mediului. Aceasta susţine reducerea importurilor şi creşterea exporturilor de energie în regiune, dar ajută şi la consolidarea producţiei şi distribuţiei de energie electrică în regiunea Dobrogea. În acelaşi timp, va putea folosi şi transforma gazul natural extras din Marea Neagră în produse finite, cu valoare ridicată şi exportabile (surplus energie, producţie carburanţi şi alte produse petroliere)”, declară Virgil Popescu, Ministrul Energiei.
Înfiinţat în octombrie 2018, FIEKR este deţinut de KMG International şi Statul Român prin Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie – SAPE. În acelaşi timp, cei doi acţionari – KMGI şi Statul Roman prin Ministerul Energiei, se regăsesc şi în cadrul companiilor Uzina Termoelectrica Midia şi Rompetrol Rafinare – operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, dar şi a unicului producător de polimeri din România.
Noua unitate de producere combinată de energie electrică şi termică va funcţiona cu gaze naturale drept combustibil principal, mix-ul de resurse necesare fiind asigurat în proporţie de 25% din procesele tehnologice ale rafinăriei şi 75% din reţeaua naţională.
Prin configuraţia tehnică (două turbine Siemens SGT-750 de înaltă eficienţă şi performanţă şi două cazane recuperatoare de căldură), noua centrală va genera aproximativ 80 MW energie electrică – din care circa 60-70 MW pentru acoperirea integrală a necesarului de energie electrică a platformei Petromidia, abur tehnologic de până la 180 tone/oră, plus necesarul de apă caldă pentru sistemul de încălzire al oraşului Năvodari – până la 20 MWt/oră. Proiectul va genera anual circa 11 milioane USD impozite plătite către bugetul de stat.
Prin programele de modernizare şi eficientizare a unităţilor şi fluxurilor de producţie din cadrul rafinăriei Petromidia, KMG International şi-a propus o reducere constantă a consumurilor de energie electrică. Astfel, surplusul generat de noua centrală va fi comercializat pe plan intern şi va asigura venituri suplimentare pentru vehiculul investiţional (SPV) - Rompetrol Energy.
Compania Rompetrol Energy este detinuţă majoritar de Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român, alături de Rominserv şi Uzina Termoelectrică Midia.
În acelaşi timp, centrala va permite o reducere semnificativă a preţului energiei electrice livrate către platforma Petromidia - prin eliminarea unei părţi din tarifele de reglementare (ex. tarifele de transport şi distribuţie) şi a preţului energiei termice livrate către oraşul Năvodari. De asemenea, va susţine obiectivele Grupului de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, generate de activităţile de producţie, pentru producţia de energie electrică şi o economisire a resurselor energetice folosite de aproximativ 1,2 MWh.
„Startul construcţiei noii centrale reconfirmă angajamentele KMG International de a fi, în continuare, un investitor strategic în România, de a susţine sectorul energetic şi economia naţională, dar şi un furnizor important de produse petroliere în regiune. Noua centrală va contribui la dezvoltarea activităţilor de rafinare prin îmbunătăţirea costurilor de procesare, prin reducerea impactului şi a amprentei de dioxid de carbon a platformei industriale şi prin crearea premiselor necesare pentru noi investiţii”, declară Beimbet Shayakhmetov, Directorul General al KMG International.
Fondul de Investiţii a selectat în august 2020 compania Calik Enerji drept contractorul general al proiectului (Engineering, Procurement and Construction), în baza unui amplu proces de evaluare şi selecţie, bazat pe capabilitatea firmelor interesate (proiecte similare realizate în ultimii 10 ani - minimum 3 proiecte, existenţa unor proiecte în derulare, o situaţie financiară solidă, scrisori de recomandare, personal calificat, etc.), precum şi pe criteriile şi propunerile tehnice, respectiv ofertele financiare ale acestora.
Investiţia este una de tip brownfield şi va integra inclusiv active ale Uzina Termoelectrica Midia, dar şi personalul acesteia, pentru operarea echipamentelor existente şi a noii centrale. De la începutul acestui an, s-au realizat mai multe etape premergătoare începerii propriu-zise a proiectului – pregătirea terenului, studiu geotehnic, obţinerea/actualizarea unor permise/autorizaţii specifice pentru demolarea unor clădiri vechi, organizarea de şantier şi de mediu.
Proiectul va implica şi realizarea unor lucrări adiţionale pentru asigurarea materiei prime, precum construcţia unei noi conducte de aproximativ 4 km, o instalaţie pentru comprimare, filtrare, încălzire şi mixare, dar şi 2 unităţi de măsură gaze (SRM). Conform estimărilor, peste 20% din bugetul alocat proiectului va fi alocat companiilor din România, pentru diverse produse/echipamente şi servicii/lucrări.
Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a fost înfiinţat în octombrie 2018 de către KMG International şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie, obiectivul principal şi strategic al acestuia urmărind dezvoltarea de proiecte energetice în România.
Un alt proiect important al Fondului vizează dezvoltarea unei reţele de 84 de benzinării în România, care vor comercializa exclusiv carburanţii auto produşi de rafinăria Petromidia Năvodari. Acestea vor asigura o consolidare a pieţei de profil şi a aprovizionării cu carburanţi, susţinând atât o creştere a veniturilor către bugetele locale şi centrale, cât şi crearea a peste 1.000 de noi locuri de muncă, peste 5.000 de persoane implicate în diverse faze de dezvoltare (design, execuţie, construcţie) şi peste 1.200 de parteneri comerciali. Valoarea totală a investiţiei este estimată la circa 120 milioane USD.
În prezent, reţeaua se ridică la 30 de benzinării, din care 10 unităţi au fost finalizate şi deschise în cursul anului trecut.
Tot în 2020 au fost aprobate alte două proiecte, acestea urmărind modernizarea rafinăriei Petromidia, dar şi consolidarea unicului producător de polimeri (materia primă din care se obţin şi produsele medicale de protecţie precum măşti sanitare şi chirurgicale de tip FFP1 şi FFP2, accesorii medicale – bonete, combinezoane, etc).
Valoarea acestora este de 43 milioane USD şi constau în construcţia unei instalaţii de deparafinare pe platforma Petromidia, care va permite rafinăriei îmbunătăţirea procesului de obţinere a carburanţilor diesel pe perioadă de iarnă şi o creştere a producţiei de combustibil special pentru aviaţie, dar şi majorarea cu peste 30% a producţiei de polimeri, prin conversia instalaţiei de polietilene de înaltă densitate (HDPE) într-o instalaţie de polipropilenă (PP).
În prezent, nivelul total al investiţiilor Fondului pentru proiectele energetice aprobate se ridică la 311 milioane USD.