Grupul Rompetrol a finalizat selecţia a 20 de proiecte din cadrul programului de responsabilitate socială „Împreună pentru fiecare”, urmând ca implementarea acestora să se desfăşoare până la sfârşitul anului 2010. Bugetul alocat pentru implementarea proiectelor este de 300,000 USD.

“Programul Împreună pentru Fiecare deşi are doar 2 ani de existenţă, a înregistrat un succes deosebit. Faţă de 89 de aplicaţii primite anul trecut, anul acesta am avut 509 solicitări din sectoarele sănătate şi mediu. Departajarea acestora a fost dificilă deoarece toate aplicaţiile pornesc de la nevoi reale ale comunităţilor locale. Ceeea ce a facut diferenţa a fost demonstrarea capacităţii de antreprenoriat social din partea aplicanţilor, cât şi a capacităţii de catalizare a tuturor membrilor comunităţii care sunt atât implementatori cât şi beneficiari ai proiectelor”, declară Oana Năstase, Director Comunicare şi Afaceri Corporative al Grupului Rompetrol.

Programul „Împreună pentru fiecare” a oferit ONG-urilor, autorităţilor locale şi persoanelor cu atitudine civică şi spirit antreprenorial posibilitatea de a înscrie în perioada 09 aprilie – 13 iunie 2010 proiecte pentru dezvoltarea comunităţilor din care fac parte. Astfel, au fost înscrise şi jurizate 509 proiecte (323 sănătate şi 188 mediu), iar 13 proiecte din domeniul sănătăţii şi 7 din domeniul protecţiei mediului au fost selectate pentru implementare.

Activităţile propuse pentru proiectele din sfera sănatate sunt: reabilitarea şi dotarea unităţilor care asigură servicii medicale şi activităţi de sănătate publică auxiliare în mediul rural sau urban, iar în cazul proiectelor de protecţie a mediului: conservarea şi menţinerea/ îmbunătăţirea condiţiilor de mediu existente la nivel local prin diverse activităţi (amplasarea de panouri solare, construcţia de staţii de epurare ecologice, amenajări spaţii verzi etc.).

Proiectele câştigătoare sunt localizate în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Galaţi, Hunedoara, Mureş, Sălaj, Sibiu şi municipiul Bucureşti. Acestea pot fi vizualizate pe site-ul Impreuna pentru Fiecare.

Grupul Rompetrol continuă şi în 2010 să se implice activ în susţinerea sectoarelor vulnerabile ale societăţii prin proiecte din domeniile sănătate, protecţia mediului, educaţie. Dintre acestea amintim parteneriatul cu Fundaţia pentru SMURD, prin care Rompetrol asigură în 2010 o cantitate lunară de 30 t combustibil Jet A1 cantitate estimată pentru operarea celor două elicoptere SMURD din Bucureşti şi Târgu Mureş, (valoarea totală a sprijinului fiind de 240,000 USD), susţinerea Galei Societăţii Civile 2010 (unde Rompetrol a fost a fost partener şi sponsor principal şi la ediţia a VIII-a), colaborarea cu Asociaţia Ovidiu Rom (ce pledează pentru programe şi materiale şcolare, uniforme, prânzuri calde gratuite pentru copiii proveniţi din familii cu venituri scăzute, aplicarea legislaţiei în domeniul educaţiei şi drepturile copilului etc.).

Despre Grupul Rompetrol:

Grupul Rompetrol este o companie petrolieră multinaţională, cu sediul în Amsterdam, Olanda, cu majoritatea operaţiunilor şi activelor în Franţa, România, Spania şi Europa de Sud-Est. Principalele activităţi ale Grupului sunt în domeniile rafinare şi marketing/vânzare de produse petroliere, dar şi în operaţiuni adiţionale - explorare şi producţie, servicii petroliere, EPCM, transport etc.
Cu operaţiuni în 12 ţări, Grupul intenţionează să devină unul dintre cele mai importante companii integrate petroliere din Europa şi să obţină o poziţie consolidată în bazinul Mării Negre şi al Mării Mediterane, pentru asigurarea unui flux constant de materie primă şi produse la standarde europene, în acord cu nevoile consumatorilor.