KMG International (Rompetrol) lansează a XXII-a ediţie a programului „Pregătit pentru Carieră”, la care vor lua parte 80 de studenţi şi proaspăt absolvenţi, selectaţi în urma unui proces de recrutare complex, desfăşurat în perioada mai – iulie. Timp de două luni, internii vor parcurge module practice şi teoretice, care le vor rafina cunoştinţele din industria de petrol şi gaze.
„De 21 de ani, programul nostru de Internship s-a dezvoltat şi a ajuns să fie un răspuns real pentru nevoile de business ale Grupului. De-a lungul timpului, am descoperit absolvenţi de liceu şi studenţi cu mare potenţial, care au ajuns să ne fie colegi, iar acum performează în ariile lor de activitate. Împreună cu mentorii, am reuşit să dezvoltăm o nouă structură de învăţare, prin care internii şi-au aprofundat cunoştinţele şi au deprins noi competenţe, iar acest lucru ne ajută constant să continuăm transferul de cunoştinţe şi să creştem specialiştii de care industria are nevoie”, a declarat Gina Cruceru, Group Human Resources Director în cadrul KMG International (Rompetrol).
Cei 80 de interni vor fi repartizaţi în 6 dintre companiile Grupului KMG International (Rompetrol) – Rompetrol Rafinare, Rominserv, Midia Marine Terminal, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Energy şi Rompetrol Well Services.
Mare parte dintre modulele pe care participanţii la program le vor aprofunda se vor desfăşura on-site, cu precădere în rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti. Alături de interni vor fi nu mai puţin de 40 de mentori, specialişti din rafinare, petrochimie, logistică sau utilităţi.
De asemenea, vor fi incluse şi sesiunile online, în special pentru workshop-urile dedicate dezvoltării competenţelor soft. Astfel, internii vor parcurge şi programul „Leaders Explore”, care presupune cinci sesiuni online şi vor participa inclusiv la programul „Community Challenge”, în cadrul căruia vor alege o temă de interes social, prin care pot aduce o schimbare în comunitate.
Internii vor primi, la finalul celor două luni ale programului, două certificări: una de absolvent al programului Rompetrol „Pregătit pentru Carieră” şi una de absolvent al programului de dezvoltare personală, desfăşurat împreună cu partenerii de la Fundaţia Leaders.
Din 2001, anul primei serii de interni Rompetrol, programul „Pregătit pentru Carieră” a strâns la start peste 1.500 de participanţi, iar sute de actuali angajaţi ai companiilor Grupului KMG International (Rompetrol) sunt foşti participanţi la programele de formare.
Rompetrol Rafinare operează rafinăria Petromidia Năvodari, cea mai importantă capacitate de rafinare a ţiţeiului din România şi rafinăria Vega Ploieşti, singurul producător naţional de bitum şi solvenţi ecologici.
Rominserv a fost înfiinţată în 2001 prin fuziunea Diviziei de Construcţii şi Supervizare din cadrul Rompetrol, cu Divizia Mecano-Energetică din cadrul rafinăriei Petromidia şi este contractorul general al Grupului KMG International.
Midia Marine Terminal este operatorul lanţului de aprovizionare şi stocare ţiţei al Grupului, inclusiv al terminalului offshore, un sistem proiectat să transfere ţiţei de la/către navele tip tanc petrolier, cu capacitate cuprinsă între 60.000 TDW şi 165.000 TDW.
Rompetrol Quality Control este compania de laboratoare înfiinţată în 2004 în cadrul rafinăriei Petromidia, care oferă toată gama de servicii de analize pentru produse petroliere, factori de mediu, evaluare noxe pe loc de muncă, analiza produselor petrochimice, precum şi analize de biocarburanţi.
Rompetrol Energy este compania responsabilă pentru implementarea proiectului de Cogenerare, una din principalele direcţii de investiţii susţinută de Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR), în parteneriat cu Ministerul Energiei.
Rompetrol Well Services este una din cele mai importante companii din segmentul de piaţă specific din România. Cu o experienţă de peste 60 de ani, compania oferă o gamă largă de servicii specializate pentru sonde de ţiţei şi gaze naturale.