Grupul KMG International (KMGI) a înregistrat anul trecut rezultate şi operaţiuni record, în linie cu evoluţia pozitivă începută în 2012 – momentul cheie al finalizării cu succes a programului de modernizare şi creştere a capacităţii de procesare a principalei rafinării – Petromidia Năvodari. Aceasta a devenit în perioada 2012-2017 cea mai mare unitate de profil din România şi una dintre cele mai moderne şi complexe din regiunea Mării Negre.
”Anul 2017 reprezintă un punct cheie în evoluţia Grupului, nu doar pentru rezultatele record atinse, ci şi pentru că am reuşit să consolidăm şi să transformăm activităţile Grupului la nivelul unui leader regional. Acum este momentul şi suntem pregătiţi pentru a trece la alt nivel, să ne concentrăm pe dezvoltarea noastră în România şi în bazinul Mării Negre, atât în zonele unde suntem deja prezenţi, dar şi să ne uităm cu încredere la alte ţări şi la potenţialul acestora de a face parte din strategia Grupului.” declară Zhanat Tussupbekov, CEO al KMG International.
KMGI a atins în 2017 indicatori operaţionali şi financiari record în cei peste 40 de ani de la înfiinţarea companiei Rompetrol si a rafinăriei Petromidia Năvodari, dar şi la 10 ani de la preluarea şi integrarea sa în cadrul companiei naţionale de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas.
Rezultatul operational (EBITDA) pentru 2017 s-a ridicat la 242 milioane USD, cu circa 20% peste nivelul consemnat în 2016 şi triplu faţă de cel din 2012 (79 milioane USD). În acelaşi timp, profitul net s-a majorat de şase ori faţă de cel din 2016 până la un nivel de 80 milioane USD, faţă de un rezultat negativ de 208 milioane USD înregistrat în 2012.
Prin implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a controlului bugetar, dezvoltarea de politici de management al riscului (hedging, impact curs valutar), dar şi adoptarea unei strategii de finanţare prudentă, KMGI a reuşit în perioada 2012-2017 reducerea semnificativă a datoriilor totale - de la 925 milioane USD în 2012 la 416 milioane USD anul trecut, respectiv 608 milioane USD în 2016.
De asemenea, consolidarea şi centralizarea liniilor de finanţare au contribuit şi la scădere de peste trei ori a datoriilor nete (194 milioane USD în 2017) dar şi la imbunătăţirea semnificativă a fluxurilor de numerar disponibile la nivelul Grupului.
Cifra brută de afaceri obţinută de Grup anul trecut s-a ridicat la peste 9,5 miliarde USD, în creştere cu circa 36% faţă de nivelul înregistrat în 2016.
Rezultatele au fost susţinute de creşterea volumului de materii prime procesate şi a vânzărilor de produse petroliere în România şi regiune, optimizarea şi eficientizarea costurilor de prelucrare, logistice şi distribuţie, dar şi de implementarea unor programe de transformare a activităţilor curente în vederea reducerii cheltuielilor operaţionale şi creşterea profitabilităţii.
Aceste programe au vizat toate ariile, de la producţie, distribuţie, financiar sau servicii suport, contribuind pozitiv şi la îmbunătăţirea culturii organizaţionale. Fiecare angajat a avut un aport şi o implicare activă prin iniţiative/propuneri de îmbunătăţire a activităţilor desfăşurate sau a performanţelor obţinute, benefiicile sale fiind în strânsă legătură şi cu rezultatele atinse la nivel de companie şi Grup.
Contribuţia Grupului la bugetul României din 2007 şi până în prezent se ridică la peste 14,8 miliarde USD, din care peste 60% în perioada 2012-2017. Anul trecut, KMGI a virat peste 1,3 miliarde USD către bugetele centrale si locale.
Rafinare şi petrochimie
KMGI a prelucrat în perioada 2012-2017 32,3 milioane tone de materii prime în cele 3 unităţi de producţie din România - rafinăriile Petromidia şi Vega, divizia de petrochimie. În 2017, volumul de materii prime prelucrate a fost în creştere cu 5% faţă de nivelul din 2016, până la 6,23 milioane tone.
Pe fondul investiţiilor de peste 400 milioane USD realizate între 2008-2012 pentru modernizarea şi creşterea capacităţii de prelucrare a rafinăriei Petromidia, volumul de materii prime procesat de aceasta a crescut de la 3,8 milioane tone în 2007 la 4 milioane tone în 2012, respectiv 5,66 milioane tone anul trecut (cu 5% peste nivelul din 2016).
Cantitate zilnică de materie primă prelucrată a înregistrat o creştere constantă, de la o medie de 10.800 tone în 2007 la 11.000 în 2012, respectiv 16.763 anul trecut. În luna decembrie a anului trecut, unitate de la malul Mării Negre a atins o cantitate zilnică de circa 19.100 tone de materie primă, cel mai înalt nivel obţinut de aceasta în istoria sa de 41 de ani.
Peste 28,5 milioane de tone de produse petroliere finite au fost obţinute de rafinărie din 2012 şi până în prezent, volumele fiind într-o continuă creştere - de la 3,6 milioane tone în 2007, la circa 3,9 milioane în 2012 şi respectiv, 5,53 milioane anul trecut.
Anul 2017 a fost momentul recordurilor istorice înregistrate de rafinăria Petromidia, atât în ceea ce priveşte volumul materiilor prime procesate, cât şi a producţiilor de carburanţi (benzine, motorine) sau alte produse petroliere (combustibil avioane). Pe fondul continuării programelor interne de îmbunătăţire a activităţilor de productie si a eficienţei energetice, unitatea de la malul Mării Negre a obţinut cel mai scăzut cost de procesare din ultimii 10 ani.
În perioada 2012-2017, rafinăria Petromidia a reuşit îmbunătăţirea disponibilităţii operationale şi mecanice, precum şi reducerea cu circa 14% a intensităţii energetice (EII - Energy Intensity Index) şi cu 44% a costului de procesare.
În sinergie cu rafinaria Petromidia, Vega Ploieşti a prelucrat în perioada 2012-2017 o cantitate de circa 1,9 milioane de materii prime, de la 305.000 în 2012 la 373.000 tone anul trecut. Aceasta a atins anul trecut performanţe istorice record în ceea ce priveşte materiile prime procesate, respectiv a producţiilor de bitum (96.400 tone) şi solvenţi ecologici (41.000 tone).
Vega Ploiesti este în prezent cea mai veche unitate de prelucrare în funcţiune din România (1905) şi unicul producător intern de bitum şi hexan.
Divizia de petrochimie a Grupului – singura unitate de profil din Romania a prelucrat în perioada 2012-2017 peste un million de tone de materii prime (propilenă şi etilenă). Anul trecut, producţia acesteia a fost cu circa 7% peste nivelul atins în 2016, ajungând la aproximativ 193.000 de tone.
Cele trei unităţi de producţie fac parte din compania Rompetrol Rafinare SA, care este deţinută în principal de KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi statul român prin Ministerul Energiei (44,69%).
Retail şi whosale
Parte a strategiei iniţiate în 2012 de Grup, segmentul de retail a înregistrat o creştere constantă, atât în România cât şi în regiunea Mării Negre.
Pe plan local, volumul carburanţilor comercializaţi (benzine, motorine, GPL - gaz petrolier lichefiat) s-a majorat de la 1,6 milioane tone în 2012 la aproape 2 milioane tone în 2017 (+7% peste nivelul din 2016), pe fondul unei extinderi a reţelei cu 9% până la 1.028 de puncte de distribuţie şi 243 de staţii GPL auto.
Evoluţia a fost susţinută de continuarea programelor de extindere a reţelei de distribuţie carburanţi, finalizarea programului de rebranding al staţiilor Rompetrol, dar şi consolidarea brandurilor Hei şi Fill&Go.
Filialele din Bulgaria, Moldova şi Georgia au atins peste 4,2 milioane tone de carburanţi comercializaţi în perioada 2012 – 2017. Volumul de vânzări înregistrat anul trecut a fost triplu faţă de cel din 2012 şi în creştere cu 9% faţă de cel din 2016, pe fondul alinierii la standardele Grupului lansate în 2012 o dată cu introducerea noului concept al staţiilor Rompetrol.
Retelele de distribuţie a carburanţilor produşi de rafinăria Petromidia în cele 3 state din regiune numărau 215 de staţii la finele anului trecut, în creştere cu 20% peste numărul acestora din 2012. Recent, filiale din Bulgaria şi Moldova au implinit 15 ani de activitate, perioadă în care acestea au devenit un angajator important (850 de angajaţi) şi un susţinător al economiilor locale cu o contribuţie la bugetele de stat de circa 1,63 miliarde USD (87% în perioada 2007-2017).
Grupul este în prezent cel mai mare furnizor de produse petroliere din Republica Moldova cu o cotă estimată de 48%, fiind în acelaşi timp şi un actor important în Georgia (19%) şi Bulgaria (16%).
În România, vânzările totale de produsele petroliere ale Grupului în intervalul 2012-2017 s-au ridicat la 13,6 milioane tone, de la 1,9 milioane de tone în 2012 la peste 2,6 milioane anul trecut (+3% peste indicatorul din 2016).
Carburanţii realizaţi de rafinăria Petromidia sunt comercializaţi pe plan local în principal de Rompetrol Downstream – divizia de retail a Grupului, vânzările directe de produse petroliere ale rafinăriei ridicandu-se anul trecut la 482.000 tone, volum similar cu cel din 2016 dar cu peste 60% faţă de cel din 2012.
În acelaşi timp, produsele petroliere obţinute şi livrate intern de rafinăria Vega Ploieşti şi divizia de petrochimie au înregistrat anul trecut o evoluţie pozitivă până la 206.000 tone, cu 9% peste nivelul din 2016 şi cu 64% peste cel din 2012.
Exporturile directe realizate de unităţile de producţie (rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, divizia de petrochimie) în regiunea Mării Negre s-au majorat în 2017 cu circa 18% faţă de volumul aferent lui 2016 (429.000 tone), dar şi cu 60% peste cel din 2012.
Trading şi supply chain
Divizia de Trading a Grupului a consemnat în 2017 un volum total al materiilor prime şi produse petroliere tranzacţionate de circa 19,3 milioane tone, în creştere cu 18% faţă de nivelul atins în 2016. Acestea au cuprins şi materiile prime livrate pentru aprovizionarea unităţilor de producţie ale Grupului, dar şi transferul/vânzarea produselor petroliere către subsidiarele din regiune şi parteneri externi.
Vânzările de produse petroliere către alte subsidiare dar şi alţi parteneri din regiune sunt efectuate de divizia de Trading şi Supply Chain a Grupului - KazMunayGas Trading (KMGT).
Exportul de produse petroliere vândute de KMGT în 2017 a ajuns la 1,55 milioane tone, cu 15% mai mare decât volumul exportat în 2016.
KMGT este, de asemenea, singurul operator al volumelor de ţiţei produse de KazMunayGas pentru export. Astfel, KMGT efectuează livrări de ţiţei către rafinăria Petromidia şi operaţiuni de tranzacţionare pentru vânzarea ţiţeiului pe pieţele internaţionale.
La acestea se adaugă şi exporturile realizate de divizia de Trading şi Supply Chain a Grupului – KMG Trading, atât. Astfel, livrările de produse petroliere realizate de aceasta din Romania s-au ridicat în 2017 la peste 1,55 milioane tone, în creştere cu 15% faţă de indicatorul obţinut în 2016.
Peste 96% din ţiţeiul procesat de rafinăria Petromidia în perioada 2012-2017 a fost descărcat prin terminalul marin al Grupului situat la 8,8 kilometri în largul Mării Negre direct în parcul de rezervoare, produsele finite fiind livrate pe cale rutieră, feroviară şi maritimă (portul Midia Năvodari).
Pe fondul unei îmbunăţăţiri a costurilor operaţionale cu 16% faţă de 2012 şi cu 5% faţă de 2016, numărul navelor operate anul trecut de compania Midia Marine Terminal s-a ridicat la 420, în creştere cu 20% faţă de indicatorul din 2012.