În conformitate cu strategia de decarbonizare a Grupului KMG International ce vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi contribuţia la dezvoltarea reţelei regionale de încărcare ultra-rapidă pentru maşini electrice, KMG Rompetrol Development a depus, în noiembrie 2022, o cerere de finanţare a unui proiect privind achiziţia şi instalarea de staţii de încărcare ultra-rapidă pentru vehicule electrice. Acestea vor fi amplasate în staţiile de distribuţie a carburanţilor Rompetrol situate în centrele de servicii integrate existente pe autostrada A1, un tronson important din Reţeaua de Transport Trans-European (TEN-T).
,,Fiind o companie centrată pe dezvoltarea sustenabilă, recunoaştem rolul major al staţiilor de încărcare pentru vehiculele electrice în demersul nostru de decarbonizare. Implementarea în reţea a serviciului de încărcare pentru vehiculele electrice reprezintă un pas important în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi în combaterea schimbărilor climatice. Suntem încântaţi să anunţăm iniţierea cu succes a primului nostru proiect co-finanţat de Uniunea Europeană. Această etapă-cheie marchează un pas semnificativ în angajamentul nostru pentru inovaţie şi dezvoltare durabilă’’, a declarat Alua Amirova, Director Strategie şi Dezvoltare Durabilă KMG International (Rompetrol).
Proiectul "Dezvoltarea infrastructurii de combustibili alternativi de către Rompetrol pe autostrada A1 la graniţa RO-HU" este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF-Transport), acesta fiind aprobat în data de 15 martie 2023 de către Agenţia Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură şi Mediu.
Scopul proiectului îl reprezintă instalarea a 11 staţii de încărcare de 300 kW (fiecare staţie cu două puncte de încărcare de 150 kW) şi modernizarea conexiunii la reţea pentru 11 locaţii cu puterea de 600 kVa fiecare în locaţiile CNAIR1 după cum urmează:
1.Autostrada A1, km 558+380, lot 1 Dreapta – Pecica, judeţul Arad
2.Autostrada A1, km 558+380, lot 1 Stânga – Pecica, judeţul Arad
3.Autostrada A1, km 530+536, lot 2 Dreapta – Sagu, judeţul Arad
4.Autostrada A1, km 530+536, lot 2 Stânga – Sagu, judeţul Arad
5.Autostrada A1, km 500+596, lot 3 Dreapta – Giarmata, judeţul Timiş
6.Autostrada A1, km 500+596, lot 3 Stânga – Giarmata, judeţul Timiş
7.Autostrada A1, km 481+646, lot 4 Dreapta – Recaş, judeţul Timiş
8.Autostrada A1, km 481+646, lot 4 Stânga – Recaş, judeţul Timiş
9.Autostrada A1, km 340+500, lot 8 Dreapta – Orăştie, judeţul Hunedoara
10.Autostrada A1, km 340+500, lot 8 Stânga - Orăştie, judeţul Hunedoara
11.Autostrada A1, km 260+160, lot 11 Dreapta – Cristian, judeţul Sibiu
,,Staţiile de încărcare pentru vehiculele electrice facilitează tranziţia către soluţii de mobilitate mai puţin poluante şi contribuie, în acelaşi timp, la procesul de conştientizare, de către cetăţeni şi comunitate, a efectelor pe care alegerea tipului de vehicul o poate avea asupra mediului înconjurător. Prin investiţia pe care urmează să o realizăm cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în infrastructura staţiilor de încărcare pentru vehiculele electrice, vom contribui la un viitor mai verde, promovând în acelaşi timp inovaţia şi creşterea economică. De asemenea, acest proiect va avea un impact pozitiv şi asupra transportului transfrontalier şi va susţine tranziţia către mobilitatea cu emisii reduse. Obiectivul nostru este de a deveni furnizor de soluţii integrate necesare transportului rutier, în acord cu evoluţia tendinţelor pieţei şi a aşteptărilor clienţilor noştri", a declarat Laurenţiu Colţănel, Director Grup Planificare şi Dezvoltare Reţea în cadrul KMG International (Rompetrol).
Valoarea totală estimată a proiectului este de aproximativ 2,2 milioane de euro, din care aproximativ 900 de mii de euro vor fi acordaţi de către Uniunea Europeană. Perioada proiectului este de 36 de luni, derulându-se în perioada 10 noiembrie 2022 - 9 noiembrie 2025.
Despre KMG Rompetrol Development
KMG Rompetrol Development SRL este vehiculul investiţional pentru operaţiunile de retail ale Fondului de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) rezultat în urma asocierii dintre KMG International şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE).