Grupul KMG International (KMGI) a modificat şi extins astăzi o facilitate de credit revolving multivalută în valoare de 360 milioane USD. Maturitatea creditului este de 3 ani din momentul tranzacţiei iar Grupul are posibilitatea de a opta pentru 2 prelungiri de câte un an.
Creditul a fost contractat de la un sindicat de bănci format din 4 coordonatori principali, care au oferit suma în proporţii egale: ING Bank N.V. prin intermediul ING Bank N.V Amsterdam – sucursala Bucureşti, Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank SA şi UniCredit Bank SA. ING Bank N.V. – sucursala Bucureşti acţionează în calitate de coordonator al facilităţii şi de agent de documentaţie, UniCredit Bank AG - sucursala Londra în calitate de agent de facilitate şi Unicredit Bank SA in calitate de bancă emitentă, agent de garanţii şi agent de plăţi.
Casa de avocatură Allen & Overy LLP şi Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA în asociere cu Allen & Overy LLP au acţionat în calitate de consultanţi legal al băncilor.
Garantată de KMG International, facilitatea de credit va fi utilizată de către companiile Rompetrol Rafinare, Rompetrol Downstream, KazMunayGas Trading şi KMG Rompetrol pentru acoperirea nevoilor generale de finanţare, dar şi pentru asigurarea condiţiilor optime de derulare a activităţii acestora.
Acest credit reconfirmă parteneriatul important dintre KMG International şi cele 4 bănci, reprezentând totodată un semn de încredere, respect şi recunoaştere acordată Grupului de către instituţiile de credit. Cu o valoare mare şi complexitate a creditului, această tranzacţie oferă multiple posibilităţi de utilizare ce pot acoperi într-un mod mult mai eficient şi relevant nevoile variate ale companiilor membre Grupului.
Deţinut integral de compania naţională de petrol şi gaze a Republicii Kazahstan – KazMunayGas, KMG International este un grup petrolier cu sediul central în Amsterdam, care deţine şi desfăşoară operaţiuni majore în domeniile rafinare, petrochimie, retail şi trading pe 11 pieţe de bază. Reţeaua de distribuţie carburanţi cuprinde 1.100 puncte de alimentare în Georgia, Bulgaria, Moldova şi România - unde Grupul deţine şi două rafinării - Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti.
În 2017, KMG International a înregistrat indicatori operaţionali şi financiari record în cei peste 40 de ani de la înfiinţarea companiei Rompetrol şi a rafinăriei Petromidia, dar şi la 10 ani de la preluarea sa de către KazMunayGas.
Rezultatul operaţional (EBITDA) pentru 2017 s-a ridicat la 242 milioane USD, cu circa 20% peste nivelul consemnat în 2016 şi triplu faţă de cel din 2012 (79 milioane USD). Totodată, profitul net s-a majorat de şase ori faţă de cel înregistrat în 2016 până la un nivel de 80 milioane USD, faţă de un rezultat negativ de 208 milioane USD înregistrat în 2012.
KMG International şi-a propus în perioada următoare menţinerea trendului pozitiv în ceea ce priveşte rezultatele financiare şi operaţionale foarte bune.
Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
KMG International