Grupul KMG International şi-a activat la începutul acestei luni planul de gestionare a situaţiilor de criză, dupa ce a implementat încă de la începutul lunii februarie o serie de măsuri preventive, pe fondul extinderii noului virus COVID-19 la nivel mondial.

Măsurile adoptate anterior, cât şi planul, vizează protejarea şi siguranţa angajaţilor, colaboratorilor şi a clienţilor săi, continuitatea activitatilor de profil şi reducerea la minimum a riscurilor de întrerupere a fluxurilor de producţie şi distribuţie carburanţi.

Planul are 3 direcţii majore de acţiune, în funcţie de evoluţia şi impactul virusului, acestea respectând toate recomandările şi deciziile adoptate de autorităţi locale şi centrale.

Astfel, la nivelul subsidiarelor din România, Bulgaria şi Republica Moldova, au fost adoptate măsuri pentru protejarea angajaţilor, clienţilor şi a spaţiilor de lucru (clădiri administrative, depozite, benzinării, rafinării).

Multe iniţiative au fost deja implementate la nivel de Grup înainte de declanşarea răspândirii virusului COVID-19 în Romania, respectiv semnătura şi factura electronică, program flexibil de lucru, lucrul de acasă, dotarea cu echipamente electronice performante şi conectarea acestora – VPN, cloud, antivirus.

Recent, compania a adoptat şi alte măsuri specifice precum limitarea/anularea deplasărilor în interes de serviciu, reintegrarea la întoarcerea dintr-o călătorie înafara ţării (lucrul de la domiciliu pentru cel puţin 7 zile de la întoarcerea din zone neafectate şi 14 zile de la întoarcerea din zone afectate), limitarea şedinţelor (prezenţă fizică de maxim 7 persoane) sau anularea evenimentelor interne.

În spaţiile de lucru acordăm atenţie maximă acţiunilor de igienizare a spaţiilor comune, dotării cu materiale (dezinfectanţii, măşti, mănuşi), dezinfectării punctelor de contact (lift, uşi, etc), limitării accesului şi fluidizarea căilor de acces în acord cu recomandările autorităţilor, informării angajaţilor cu privire la creşterea măsurilor de igiena, conduită şi prevenţie.

La nivelul unităţilor de producţie (cele doua rafinării ale Grupului - Petromidia şi Vega) s-au introdus reguli şi măsuri noi, mult mai stricte: testări ale temperaturilor corporale, crearea temporară de spatiii pentru clienţi/subcontractori în afara spaţiului de lucru, îmbunătăţirea fluxului de oameni, fluidizarea traficului auto, bariere/covoare antivirus, intensificarea acţiunilor de curăţare în zonele de risc - intrări / coridoare / toalete. În acelaşi timp, facilitaţi precum cantina sau dispensarul medical au luat măsurile de rigoare (livrarea în sistem catering, creare de zone dedicate pentru izolare temporară).

Din grijă pentru sănătatea şi siguranţa angajaţilor şi clienţilor, la nivelul benzinăriilor Rompetrol din România, Bulgaria şi Republica Moldova au fost luate măsuri suplimentare pentru prevenirea şi reducerea răspândirii COVID-19.

Printre acestea se numără igienizarea/dezinfectarea suprafeţelor directe de contact din oră în oră, curăţarea/spălarea pardoselii de cel puţin de patru ori pe zi (24 ore), suplimentarea de materiale/consumabile specifice (dezinfectati, şerveţele umede, uscătoare de mâini, etc), recomandarea păstrării unei distanţe între clienţi de cel puţin un metru sau servirea produselor gastro preponderent în ambalaje de unică folosinţă.

Rugăm clienţii să respecte toate măsurile implementate pentru o bună funcţionare a activităţilor. În acelaşi timp, le recomandăm clienţilor Fill&Go să folosească metodele online de plată a facturilor curente, iar pentru reducerea interacţiunii în staţii să folosească opţiunea de plată şi alimentare cu carburanţi direct la pompă.
 

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice

KMG International