Rafinăria Vega Ploieşti investeşte circa 7 milioane USD pentru realizarea primei instalaţii de bitum rutier modificat cu polimeri din România, un produs cu rezistenţă şi fiabilitate superioare soluţiilor obişnuite utilizate în fabricarea asfalturilor.

Proiectul, construit în proporţie de 30%, se bazează pe o tehnologie germană de modificare a bitumurilor rutiere cu polimeri şi va fi pus în funcţiune la începutul anului 2007.

Prin acest proces, rezistenţa bitumului rutier la variaţiile de temperatură este ridicată. De asemenea, asfaltul realizat cu acest tip de produs are o durată de viaţă mai mare, o rezistenţă mai bună la deformaţii şi uzură şi reduce zgomotul în trafic.

“Producţia de bitumuri rutiere modificate este destinată pieţei interne. În următorii 15-20 de ani, ţinând cont de programele de construcţie de autostrăzi şi de cele de reabilitare a infrastructurii, cererea de astfel de materiale de calitate va fi foarte mare. Capacitatea instalaţiei ne va permite să acoperim o cotă de 50% din consumul naţional actual înregistrat pentru acest tip de bitum şi care este asigurat, în prezent, doar prin importuri”, a declarat Marcel Pavel, directorul general al rafinăriei Vega.

Fondurile pentru finalizarea investiţiei sunt proprii, iar printre furnizorii de echipamente pentru realizarea instalaţiei se numără firmele IKA Germania, Emerson Process Management SUA, Heatech SUA, Verder Germania, Chemet Wood Germania şi Ferroli Italia.

Rafinăria Vega este axată pe obţinerea de produse speciale, precum solvenţi şi combustibili de încălzire ecologici. Deţinută de Grupul Rompetrol, rafinăria de la Ploieşti este singurul producător din Europa de Est de n-Hexan, un material folosit în producţia de polipropilenă şi extracţia uleiurilor vegetale în industria alimentară. Compania a obţinut anul trecut venituri brute de 100,4 milioane USD.