Agenţia de evaluare Standard & Poor’s (S&P) a decis să revizuiască la stabilă de la negativă perspectiva ratingului acordat companiei The Rompetrol Group NV (TRG), ca urmare a îmbunătăţirii performanţelor companiei şi a respingerii în justiţie a propunerilor de arestare preventivă a acţionarilor TRG.

„Imbunătăţirea perspectivei rating-ului nu face decât să confirme faptul că Rompetrol este o companie solidă, în ciuda tratamentelor abuzive la care managementul ei a fost supus în ultimii doi ani prin ancheta Parchetului. Suntem încrezători că justiţia îşi va spune în final cuvântul, şi că vom reuşi să ne continuăm drumul, dezvoltându-ne ca una dintre cele mai mari corporaţii la nivel european”, a declarat preşedintele TRG, Dinu Patriciu.

Raportul S&P arată că Grupul Rompetrol a obţinut anul trecut rezultate financiare foarte bune. Profitul operational (EBITDA) a crescut la 164 milioane dolari în 2005 de la 94 milioane dolari în 2004.

Agenţia de evaluare apreciază şi schimbările făcute la nivelul consiliului de administraţie al TRG, unde trei dintre membri sunt independenţi şi există un reprezentant al principalului creditor al companiei.

O dată cu schimbarea perspectivei, S&P a reafirmat ratingul B- acordat TRG.

The Rompetrol Group N.V. este o companie petrolieră multinaţională cu sediul central în Olanda şi care are principalele operaţiuni în Franţa, România, Spania şi Sud-Estul Europei. Grupul activează în principal în rafinare şi marketing, cu implicare în proiecte complementare din explorare şi producţie şi alte servicii petroliere. Având peste 8000 de angajaţi, TRG estimează în acest an o cifră de afaceri de 6 miliarde de dolari. Grupul are ca obiectiv să devină una dintre cele mai mari companii petroliere independente din Europa şi să obţină o poziţie puternică în regiunea Mării Negre şi a Mării Mediterane.