Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a înregistrat în primul semestru din acest an rezultate financiare în scădere, pe fondul volatilităţii fără precedent a pieţei petrolului, dar şi a impactului generat de pandemia cu noul coronavirus.
 

Indicatori consolidaţi*

 

T2 2020

T2 2019

S1 2020

S1 2019

Cifra de afaceri brută

USD

596.316.417

1.363.132.989

1.525.454.497

2.501.387.792

EBITDA

USD

(28.111.976)

37.766.243

(43.678.808)

54.929.775

Rezultat net

USD

(38.689.090)

(5.392.606)

(126.471.111)

(19.438.112)

*Nota: Situaţiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A. şi cele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L., Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., Rompetrol Logistics S.R.L. Rompetrol Gas S.R.L şi Rompetrol Petrochemicals S.R.L.

 

În contextul în care măsurile restrictive impuse odată cu începerea pandemiei au dus la o cerere de piaţă foarte scăzută, iar neînţelegerile şi negocierile îndelung prelungite al membrilor OPEC+ au condus la un preţ istoric foarte mic al ţiţeiului, au fost generate stocuri masive şi ieftine de produse petroliere în piaţă. După relaxarea măsurilor şi, totodată, coroborat cu preţul ţiţeiului în redresare datorită acordurilor OPEC+ de scădere a producţiei, produsele petroliere ieftine stocate la capacitate maximă, în decursul celor 2 luni de izolare a populaţiei în Europa, au creat o presiune enormă în marjele rafinăriilor.

Aceşti factori externi au adus un efect negativ major pe marjele brute de rafinare ale companiei, care au coborât la -16,6 USD/tonă în perioada aprilie-iunie 2020 şi respectiv, 5,5 USD/tonă în primul semestru al anului.

În plus, rafinăria Petromidia Năvodari (principalul activ al KMGI în România), a fost oprită în perioada martie - aprilie pentru revizia generală, o masură obligatorie şi necesară pentru asigurarea funcţionării unităţilor de producţie în condiţii de maximă siguranţă. În această perioadă, au fost executate lucrări de mentenanţă preventivă şi corectivă, inspecţii şi verificări tehnologice, înlocuirea catalizatorilor şi alte lucrări conexe la instalaţiile rafinare şi petrochimie.

Prin investiţiile realizate în cadrul reviziei generale, Rompetrol Rafinare îşi continuă programul de modernizare si trecere la a patra revoluţie industrială (Industry 4.0), care presupune un control mai riguros al produselor obţinute, dar şi cresterea stabilităţii si a eficientizarii în operare a instalaţiilor şi a fluxurilor tehnologice.

Cifra de afaceri brută consemnată de Rompetrol Rafinare în prima jumătate a anului a ajuns la 1,52 miliarde de dolari, indicatorul fiind direct influenţat şi de evoluţia cotaţiilor la materiile prime şi produsele petroliere, care au înregistrat o scădere de circa 40% faţă de nivelul aferent perioadei similare din 2019.

Pe fondul factorilor nefavorabili din mediul global, compania a consemnat în S1 2020 un profit operaţional (EBITDA) de -43,7 milioane USD şi un rezultat net negativ de 126.5 milioane de dolari.

Rompetrol Rafinare a continuat să fie şi în prima parte a anului un contribuabil important la bugetul de stat al Romaniei, activităţile şi produsele obţinute generând un aport de aproape 200 de milioane USD în T2 2020, respectiv peste 468 de milioane USD în S1 2020.

Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (44,7%).

Segmentul de rafinare*

   

T2 2020

T2 2019

S1 2020

S1 2019

Cifra de afaceri brută

USD

436.270.421

1.158.250.988

1.202.484.821

2.154.650.412

EBITDA

USD

(39.100.865)

28.741.501

(50.249.588)

37.808.454

Rezultat net

USD

(38.373.307)

(6.299.129)

(110.305.138)

(9.156.253)

Operaţional

         

Materii prime procesate – Petromidia

Kt

876

1.611

2.116

3.126

Materii prime procesate – Vega

Kt

82

123

154

202

Producţie benzină

Kt

196

407

520

804

Producţie diesel & jet

Kt

516

852

1.179

1.632

Vânzări carburanţi- intern

Kt

451

655

1.038

1.195

Vânzări carburanţi- export

Kt

243

549

583

1.123

*Activitatea de rafinare cuprinde rezultatele societăţii Rompetrol Rafinare referitoare la rafinăriile Petromidia şi Vega. Rompetrol Rafinare calculează marja brută de rafinare după cum urmează -  (Vânzări de produse petroliere – Costul materiei prime)/Volumul vânzărilor. Marjă netă de rafinare este profitul operational (EBITDA) împărţit la volumul vânzărilor.

Cifra de afaceri brută a segmentului de rafinare a atins peste 436 milioane USD în T2 2020 şi peste 1,2 miliarde de dolari in S1 2020, consemnând o scădere, comparativ cu aceleaşi perioade din 2019.

În primul semestru al anului, rafinăria Petromidia Năvodari a procesat peste 2,1 milioane de tone de materii prime, obţinând peste 520 kt de benzină şi aproximativ 1,18 milioane de tone de motorină şi combustibil special de aviaţie.

În primul semestru din 2020, rafinăria Petromidia a reuşit să obţină rezultate bune la randamentul produselor albe (87,31%wt), pierdere tehnologică (0,847%wt) şi indicele de intenstitate energetică (102,05%).

Rafinăria Petromidia a continuat programele de optimizare a proceselor de producţie (creşterea capacităţii de procesare împreună cu creşterea productivităţii de produse valoroase, reducerea pierderilor tehnologice, optimizare reţetelor de materii prime, etc.) şi eficientizare a costurilor de operare (eficienţă energetică şi reducerea costurilor de procesare), programe începute în anul 2014 şi continuate până în prezent.

În ceea ce priveşte rafinăria Vega Ploieşti, unic producător intern de bitum şi hexan, unitatea a înregistrat rezultate bune la următoarele capitole: pierdere tehnologică (0,84%wt), consum energetic (2,84 GJ/t) şi disponibilitate mecanică (98,7%).

Rafinăria din Ploieşti se află în sinergie perfectă cu rafinăria Petromidia Năvodari - cea mai mare din România şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Astfel, Petromidia îi asigură integral rafinăriei din Ploieşti materiile prime/semifabricate necesare obţinerii de produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.

Segmentul de petrochimie*

   

T2 2020

T2 2019

S1 2020

S1 2019

Cifra de afaceri brută

USD

27.717.408

37.551.936

62.556.178

90.650.355

EBITDA

USD

(6.942.602)

(3.527.609)

(15.677.242)

(10.093.285)

Profit net / (pierdere)

USD

(9.651.738)

(6.080.704)

(24.186.426)

(19.545.226)

Operaţional

         

Propilenă procesată

kt

20

38

48

76

Etilenă procesată

kt

14

9

28

17

Total vânzări

kt

34

32

71

80

 

















*Segmentul de petrochimie cuprinde activitatea de petrochimie din societatea Rompetrol Rafinare şi activitatea societăţii Rompetrol Petrochemicals SRL.


În S1 2020, segmentul de petrochimie al companiei a procesat un total de 48 kt de propilenă, nivel în scădere faţă de S1 2019. Cu toate acestea, cantitatea de etilenă procesată a înregistrat, în aceeaşi perioadă menţionată, o creştere importantă, ajungând la un total de 28 de kt.

Rezultatele diviziei petrochimice au continuat să fie afectate de presiunea pieţei asupra marjelor, iar, ca urmare a volatilităţii, instalaţiile de polietilenă au continuat să funcţioneze în cel mai economic ritm, astfel încat instalaţia de Polietilenă de Înaltă Densitate (HDPE) a continuat să fie în neoperare pe parcursul primului semestru din 2020.

Instalaţia de Polietilenă de Joasă Densitate (LDPE) a segmentului de petrochimie funcţionează 100% cu etilenă din import, iar instalaţia de Polipropilenă (PP) funcţionează cu materie prima produsă şi livrată intern de către rafinăria Petromidia.

Segmentul de petrochimie este unicul producător de polipropilenă şi polietilene din România, reuşind constant să-şi majoreze cota de piaţă şi pe categorile secundare de produse.

Segmentul de distribuţie*

   

T2 2020

T2 2019

S1 2020

S1 2019

Cifra de afaceri brută

USD

439.806.670

767.160.717

1.044.994.900

1.421.921.925

EBITDA

USD

15.488.310

11.479.595

19.639.121

26.892.486

Profit net / (pierdere)

USD

8.484.542

6.019.997

5.513.548

11.297.898

Operaţional

         

Carburanţi vânduţi retail

Kt

163

192

347

355

Carburanţi vânduţi en-gros

Kt

232

319

503

594

Cantităţi GPL vândute

Kt

66

99

144

209

*Segmentul de distribuţie cuprinde rezultatele subsidiarelor Rompetrol Downstream, Rom Oil, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas

Cifra de afaceri brută consolidată pentru segmentul de distribuţie a înregistrat peste 1,04 miliarde USD în S1 2020. Pe fondul cererii în creştere în perioada aprilie – iunie, ca urmare a creşterii mobilităţii în marile oraşe, segmentul de distribuţie a consemnat o majorare cu 35% a profitului operaţional (EBITDA) – 15.5 milioane USD în T2 2020, respectiv o creştere cu peste 40% a rezultatului net – 8.5 milioane de dolari în T2 2020.

Aplicarea măsurilor restrictive din cele două luni ale stării de urgenţă au generat scăderi puternice, care au dus la pierderi importante pe segmentul de distribuţie. Acestea au anulat vânzările mai mari faţă de anul trecut în lunile ianuarie şi februrarie. Spre finalul primei jumătaţi a anului, au fost înregistrate redresări uşoare, dar care nu au putut compensa deficitul din lunile afectate de măsurile restrictive. Astfel vânzările totale de carburanţi pentru S1 2020 s-au ridicat la 850 kt.

Revenirea a fost consemnată în ciuda condiţiilor generale nefavorabile din primul semestru. Spre exemplu, comparativ cu perioada similară din 2019, cotaţiile Platts exprimate în moneda de referinţă (USD) au fost, în medie, cu aproximativ 38,5% mai mici, atât pentru motorină, cât şi pentru benzină.

La sfârşitul lunii iunie 2020, segmentul de distribuţie al Rompetrol Downstream cuprindea 1017 puncte de comercializare, incluzând reţeaua de staţii proprii, staţii partener şi staţii mobile (expres, baze interne de 9 şi 20 metri cubi).
 

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice

KMG International