Rominserv, parte a Grupului Rompetrol, va furniza servicii de consultanţă în managementul proiectului de modernizare a rafinăriei Shymkent din Kazakhstan, un proiect în valoare de aproximativ 1,6 miliarde USD.
Compania va asigura servicii mixte de consultanţă pentru managementul proiectului, engineering, procurement şi supervizare a execuţiei lucrărilor în cadrul unui contract în valoare 8 milioane USD, până la finele anului 2015. “Expertiza Rominserv în modernizarea rafinăriilor Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, implicarea sa în proiecte similare la unităţile de prelucrare a ţiţeiului din Kazakhstan – Atyrau şi Pavlodar, ne-au permis extinderea serviciilor şi la rafinăria Shymkent. În prezent, compania este implicată în lucrări şi servicii în trei proiecte importante în Kazakhstan, contribuind la creşterea capacităţilor interne de rafinare, trecerea de la Euro 2 la Euro 4/5 dar şi în construcţia Platformei Petrochimice Integrate în regiunea Atyrau”, a declarat Kanat Bekmurza, director general al Rominserv.
Rafinăria Shymkent, situată în partea de sud a Kazahstan-ului, este proprietatea Petrokazakhstan Oil Products - PKOP (societate mixtă, deţinută de KMG 50% şi CNPC 50%) şi are în prezent o capacitate de prelucrare de 5,2 milioane de tone ţiţei/an. Modernizarea rafinăriei Shymkent, este un proiect strategic care se va realiza în două etape şi vizează producerea de carburanţi de înaltă calitate conform standardelor Euro 4 şi 5, precum şi creşterea capacităţii de prelucrare la 6 milioane de tone ţiţei/an. Construită în 1985, Shymkent este cea mai nouă unitate din Kazahstan şi acoperă 30% din capacitatea de rafinare a ţării, situată strategic în sudul ţării. Rominserv a mai încheiat în acest an contractul pentru furnizarea de servicii de consultanţă pentru management de proiect şi training de personal pentru Proiectul companiei Kazakhstan Petrochemical Industries (KPI) Inc. privind construcţia Platformei Petrochimice Integrate în Karabatan-regiunea Atyrau, precum şi contractul EPC de realizare “la cheie” a proiectului de modernizare a rafinăriei Pavlodar.
Contractorul general al Grupului Rompetrol, Rominserv susţine dezvoltarea operaţiunilor şi activităţilor acestuia de rafinare, marketing şi trading, dar şi explorare şi producţie, servicii petroliere, EPCM, transport. Rominserv a preluat în 2001 activităţile şi experienţa dobândită de Rompetrol SA (înfiinţată în 1974, cu ample proiecte EPC în state precum Turkmenistan, Rusia, Irak, Serbia, Yemen, Sudan, Angola, Egipt, Iordania, Mozambic şi Emiratele Arabe Unite). Grupul Rompetrol este deţinut integral de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas, fiind prezent în 12 ţări şi cu majoritatea activelor şi operaţiunilor în Franţa, România, Spania şi Sud-Estul Europei. Compania este implicată în activităţi de rafinare, marketing şi trading, dar şi în explorare şi producţie, servicii petroliere şi industriale.
Grupul Rompetrol intenţionează să devină una dintre cele mai importante companii petroliere integrate din Europa, din regiunea Mării Negre şi a Mării Mediterane. În 2012, Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 10,8 miliarde USD.
Departamentul Marketing şi Comunicare Corporate
Grupul Rompetrol