KMG International (Rompetrol) a lansat a XX-a ediţie a programului de internship „Pregătit pentru Carieră”, destinat tinerilor care doresc să urmeze o carieră în industria de petrol şi gaze. În acest an, 55 de studenţi şi proaspăt absolvenţi au fost selectaţi pentru a participa la o ediţie specială a programului de pregătire.
Timp de două luni, tinerii vor beneficia de expertiza a peste 35 de mentori, care îşi vor folosi experienţa acumulată pentru a-i ghida pe studenţi, pe diferite arii de specializare.
Având în vedere contextul pandemic în care ne aflăm, ediţia din acest an va avea o importantă componentă online, pentru a fi în acord cu toate recomandările venite de la autorităţi, în lupta împotriva virusului SARS-CoV-2.
„Din evidenţele noastre, depăşim pragul de 1.500 de tineri care au trecut, până în prezent, prin programele noastre de internship. Avem în faţa noastră o ediţie care se va desfăşura în concordanţă cu contextul curent, în care fizic nu vom fi la fel de aproape unul de celălalt. Avem, însă, această pârghie online, care ne va ajuta enorm la segmentele teoretice şi avem încredere în dedicarea mentorilor noştri şi în atitudinea proactivă a tinerilor dornici să-şi consolideze cunoştinţele şi să absoarbă noţiuni noi”, a declarat Nicoleta Mihaiţă, Talent Acquisition & Employer Branding Manager în cadrul KMG International (Rompetrol).
Prima parte a programului de internship (03 august – 31 august) se va desfăşura exclusiv online, după care vor urma perioade de practică în luna septembrie, dacă o va permite contextul epidemiologic, în rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, în cadrul companiilor Rompetrol Rafinare, Rominserv, Midia Marine Terminal şi Rompetrol Quality Control, dar şi în cadrul Rompetrol Well Services, la divizia de servicii la sondă.
Ca o noutate în acest an, cei 55 de studenţi vor parcurge şi programul „Leaders Explore” al Fundaţiei Leaders, pe parcursul căruia îşi vor dezvolta competenţele soft, precum comunicarea, empatia, adaptabilitatea şi ascultarea activă.
La finalul celor două luni ale programului, tinerii vor primi două certificări: una de absolvent al programului de internship Rompetrol şi una de absolvent al programului „Leaders Explore”.
Programul de practică este girat de Rompetrol încă din anul 2001, iar de-a lungul anilor, sute de tineri care au trecut prin etapele de pregătire şi au devenit specialişti în domeniu.
Rompetrol Rafinare operează rafinăriile Petromidia Năvodari, cea mai mare şi cea mai modernă unitate de profil din România şi una dintre cele mai importante din regiunea Mării Negre. Petromidia este considerată una dintre cele mai performante unităţi de profil din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu, potrivit unui studiu realizat de o companie de renume specializată pe analize comparative în sectorul energetic, cu un indice de complexitate de 11,4, fapt ce o plasează în topul rafinăriilor din regiune. De asemenea, compania deţine rafinăria Vega Ploieşti, unic producător intern de bitum şi hexan.
Rompetrol Well Services (RWS) este una din cele mai importante companii din segmentul de piaţă specific din România. Cu o experienţă de peste 60 de ani, RWS oferă o gamă largă de servicii specializate pentru sonde de ţiţei şi gaze naturale ce include Cimentări, Sand Control, Stimulări, Instrumentaţii cu sârmă, Servicii cu azot, Tubaj coloane şi Închirieri de echipamente şi scule.
Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
KMG International