Rompetrol Gas, divizia de comerţ cu gaz petrolier lichefiat (GPL) a Grupului Rompetrol, deschide al treilea terminal de îmbuteliere GPL din România, în urma unei investiţii totale de 11 milioane USD. Terminalul este situat în judeţul Bacău, comuna Iteşti, la 18 km de oraşul Bacău.
„Prin finalizarea acestei investiţii, Rompetrol Gas îşi continuă planurile de consolidare şi dezvoltare a reţelei de imbuteliere si distribuţie GPL şi în zona de Nord-Est a ţării, după ce în 2008 compania a deschis o staţie similară la Arad pentru zona de vest a României. La acestea se adaugă şi terminalul de la Constanţa pentru zona de Sud-est, situat în vecinătatea rafinăriei Petromidia”, declară Veron Toma, directorul general al Rompetrol Gas.
Cu o capacitate anuală de îmbuteliere de 20.000 de tone GPL si de depozitare de 1.500 metri cubi, noua staţie de la Bacău numără 17 angajaţi, sustinand indirect alte aproximativ 50 de locuri de munca (furnizori, subcontractori, constructori, etc).
În prezent, Rompetrol Gas operează pe plan intern un număr de 258 de skiduri şi peste 6.000 de puncte de vânzare butelii aragaz, din care 7 skiduri şi 250 de puncte sunt situate în judeţul Bacău. Compania este prezentă şi în Republica Moldova, unde deţine o reţea de staţii de distribuţie autogaz, puncte de vânzare butelii, o staţie de îmbuteliere, precum şi capacităţi de stocare la Ungheni (pentru importurile din vest) şi Tîrnova (pentru importurile din est).
Pentru acest an, Rompetrol Gas estimează o cifră de afaceri de circa 165 de milioane USD, cu 13% mai mare decât în anul 2009, când compania a înregistrat o cifră de afaceri de 145 milioane USD. În plus, compania preconizează un profit net de 2.3 milioane USD în 2010, faţă de un rezultatul de 870.000 USD inregistrat in 2009.
În acelaşi timp, divizia de retail a Grupului Rompetrol - Rompetrol Downstream, operează aproximativ 800 de staţii de alimentare în România, 11 dintre ele fiind amplasate în aceeaşi regiune (4 benzinării proprii, 3 Partener şi 4 staţii Express – investiţie de circa 4,7 milioane USD).