Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului Rompetrol, va lansa, mâine - 15 decembrie, un nou carburant, Super Diesel Euro 5, în conformitate cu standardul Euro 5, obligatoriu în Uniunea Europeană din 2007 şi în România din 2009.
“Super Diesel Euro 5 vine în întâmpinarea noilor motoare diesel, care urmăresc reducerea emisiilor de noxe. Pentru acesta estimăm o creştere cu 10% a volumului vânzărilor pe segmentul de motorină, ţinând cont ca acesta poate fi utilizat în condiţii excelente până la -26 grade Celsius”, declară Dan Roşu, noul director general al Rompetrol Downstream.
Carburantul, cu un conţinut scăzut de sulf (concentraţie mai mică de 10 ppm), este destinat tuturor autovehiculelor dotate cu catalizator şi motoare cu injecţie, având un rol important în diminuarea efectului de seră şi a creşterii calităţii aerului.
“Pentru început, carburantul va fi disponibil în aproximativ 60 de staţii proprii şi va înlocui treptat motorina Euro 4. Până la finele anului, Super Diesel Euro 5 va fi comercializat în întreaga reţea proprie de benzinării Rompetrol”, adaugă Dan Roşu.
Ponderea noului carburant, realizat de Rompetrol Rafinare (rafinăria Petromidia), în producţia de motorină a acesteia se înscrie pe un trend ascendent, urmând să ajungă în perioada următoare la aproximativ 35%. Trecerea la acest carburant confirmă nivelul de performanţă a rafinăriei, după ce la finele anului trecut întreaga producţie de motorine s-a aliniat standardul Euro 4 (cu un conţinut de sulf mai mic de 50 ppm).
Rompetrol comercializează din luna octombrie în staţiile proprii şi partenere exclusiv produse Euro 4. Schimbarea s-a realizat odată cu lansarea unei noi game de carburanţi care asigură protecţia motorului: Efix (benzină fără plumb cu cifra octanică 95, standard Euro 4 şi cu rol de protecţie a motorului) şi Efix Diesel (standard Euro 4 şi rol de protecţie a motorului).
Sortimentele de carburanţi disponibile, din 15 decembrie, în reţeaua Rompetrol vor fi: Efix, Efix Diesel, Premium E4 (benzină cu cifra octanică 95, standard Euro 4), Super Euro 98 (benzină fără plumb cu cifra octanică 98, standard Euro 4) şi Super Diesel Euro 5.