Rompetrol, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti, susţine Festivalul Internaţional al Şahului în Şcoală, un eveniment ce se desfăşoară în perioada 3-9 iulie la Palatul Culturii şi în Parcul Nichita Stănescu.
 
Peste 700 de copii, cu vârste cuprinse între 6-12 ani, de pe patru continente - Europa, America de Nord, Asia şi Africa, au oportunitatea de a-şi demonstra abilităţile strategice în cadrul acestei competiţii internaţionale de şah. Competiţia cuprinde 90 de echipe, formate din 2 fete şi 2 băieţi, care concurează pentru marele trofeu.
În plus, Festivalul găzduieşte şi un concurs de şah în aer liber, la care vor participa alţi 400 de copii din România.
 

"Prahova este o comunitate relevantă pentru Rompetrol, cu investiţii în zona operaţională – în rafinăria Vega şi reţeaua de distribuţie carburanţi, dar şi în proiecte pentru comunitate – în Blejoi, Ploieşti şi nu numai. Copiii sunt beneficiari în multe dintre iniţiative noastre de educaţie pe care le avem în judeţ, prin parteneriate cu şcoli şi licee, autorităţi şi ONGuri. Evenimentul de la Ploieşti promovează atât şahul şi educaţia prin şah, cat şi copii jucători pasionaţi de acest sport al minţii, aducându-le recunoaştere şi încurajându-le performanţa.” – Felix Crudu, director general Rompetrol Rafinare.

Participarea copiilor este gratuită, iar echipa de organizare a pregătit numeroase premii - diplome, medalii, cupe, tricouri, manuale de şah şi multe altele.
 
„Festivalul Internaţional al Şahului în Şcoală de la Ploieşti este un pas firesc al întregii campanii Şah în Şcoală! Rompetrol susţine educaţia, iar sprijinul pentru copiii care îşi doresc să practice şahul este unul foarte important. Ploieşti, Constanţa, Timişoara, Sighişoara, Galaţi, Drobeta Turnu Severin, Satu Mare, Tg Mureş, Iaşi sunt doar câteva locuri în care şahul are mare succes, iar cei 50.000 de copii care au învăţat acest nobil sport în ultimii 3 ani şi 41.000 manuale oferite gratuit sunt cifre care arată dimensiunea unei mişcări deja foarte mari! Festivalul de la Ploieşti va fi un succes, iar Prahova va fi un pol al şahului în şcoală, al educaţiei!” – Vlad Ungureanu, organizator eveniment şi coordonator al proiectului Şah în Şcoală la nivel naţional.
 
Deşi şahul nu este încă o materie inclusă în programul şcolar din România, beneficiile acestui sport sunt evidente, ajutând copiii să dezvolte gândirea logică şi să aplice aceste abilităţi în viaţa de zi cu zi.
 
Proiectul "Şah în Şcoală" lansat cu sprijinul Rompetrol în urmă cu 3 ani are deja rezultate notabile la nivel naţional, peste 2.000 de profesori participanţi sau formaţi instructori de şah, peste 50.000 de copii din mediul rural şi urban care au participat la ore de antrenament, alături de alţi 23.000 de copii implicaţi în evenimente şi competiţii dedicate. În ultimul an, au fost susţinute peste 40.000 de ore de şah, iar peste 41.000 de manuale şi 8.000 de seturi de şah au fost distribuite gratuit elevilor.
 

Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
KMG International