Rompetrol Petrochemicals, divizia de petrochimie a Grupului Rompetrol, va reporni luni instalaţia de polietilenă de joasă densitate (LDPE) închisă în luna decembrie şi va rechema aproximativ 40% din personalul trimis în şomaj tehnic.
“Pe fondul constrângerii pieţelor de profil, repornirea instalaţiei a fost posibilă datorită solidarităţii angajaţilor Rompetrol în acestă perioadă, dar şi a deciziilor managementului Grupului Rompetrol pentru identificarea de noi rute de distribuţie şi de evitare a creşterii stocurilor. Compania va continua toate demersurile pentru repornirea instalaţiei de poletilenă de înaltă densitate (HDPE), trecută în conservare în 1996 şi repornită în 2007 în urma unor investiţii de peste 14,5 milioane USD” declară Dumitru Niculi, director general al Rompetrol Petrochemicals
În perioada următoare, Grupul Rompetrol va reevalua, în acord cu evoluţia pieţelor de profil, situaţia economico-financiară a Rompetrol Petrochemicals şi va susţine adoptarea unor măsuri precum reechilibrarea producţiei în acord cu scăderea cererii de polimeri, dezvoltarea de noi rute de distribuţie, consolidarea relaţiilor cu partenerii tradiţionali, implementarea programului de monitorizare/reducere a costurilor.
Pentru reluarea funcţionării instalaţiei de LDPE, angajaţii vor fi rechemaţi în acestă săptămână la lucru. Aceştia au beneficiat în perioada decembrie-ianuarie de o indemnizaţie egală cu 85% din salariul de bază.
Compania a înregistrat în perioada ianuarie-septembrie 2008 o majorare cu aproximativ 40% a vânzărilor de produse finite (182.000 tone) si cu 61% a cifrei de afaceri (peste 300 milioane USD), profitul operaţional (EBITDA) fiind însă direct influenţat de condiţiile de piaţă nefavorabile şi de costurile ridicate ale materiei prime (propilenă, etilenă).
Instalaţiile de polietilene de joasă şi înaltă densitate au o capacitate nominală de 60.000 de tone şi au intrat în conservare în 1996 ca urmare a lipsei de materie primă – etilenă. Pentru modernizarea şi repornirea acestora, dar şi pentru construirea unui terminal marin de gaze lichefiate, compania a alocat peste 30 milioane USD în 2006 (LDPE) şi peste 14,5 milioane USD in 2007 (HDPE).
În prezent, compania are un număr de 531 de angajaţi.