Rompetrol Rafinare a semnat cu compania DuPont un contract de consultanţă în domeniul securităţii în muncă, măsură care întăreşte politica Grupului Rompetrol (TRG) de a atinge excelenţa în siguranţa operaţiunilor desfăşurate.

Rompetrol va continua demersul său de a reduce la zero accidentele de muncă prin adoptarea celor mai bune practici în domeniu. DuPont, leader de servicii pe acest sector, a fost invitat în luna aprilie să evalueze sistemul de management al securităţii şi sănătăţii de pe platforma Petromidia.

În urma acestei etape intermediare, Rompetrol a iniţiat un parteneriat cu DuPont Safety Resources. Proiectul va fi realizat până la sfârşitul acestui an la nivelul a opt companii ale TRG care activează pe platformă: Rompetrol Rafinare, Rompetrol Petrochemicals, Romiserv, Rompetrol Logistics, Rompetrol Industrial Parks, GSS, Ecomaster şi Rompetrol Quality Control.

Echipe mixte formate din specialişti ai DuPont şi Rompetrol vor identifica modalităţile de a implementa o cultură şi un management al securităţii la cele mai înalte standarde, astfel încât fiecare angajat al Rompetrol să se implice activ în reducerea riscului de incidente în toate operaţiunile desfăşurate de companiile grupului pe platformă.

În ultimii trei ani, Rompetrol a investit masiv în tehnologii de ultimă oră şi a pus în practică un program eficient de siguranţă în muncă. Ca urmare a măsurilor luate, în ultimii doi ani în incinta rafinăriei şi a celorlate firme deţinute de Rompetrol pe platforma Petromidia, numărul accidentelor de muncă a fost redus semnificativ.

#   #   #

Rompetrol Rafinare, principala companie din România a Grupului Rompetrol, a înregistrat în 2005 o cifră de afaceri consolidată 2,15 miliarde USD şi un profit net 73,8 milioane USD. Rafinăria, care este una dintre cele mai performante şi moderne din regiunea Mării Negre şi a Europei Centrale şi de Est, comercializează o gamă largă de produse, conforme cu standardele de calitate şi mediu valabile în Uniunea Europeană. Pe lângă România, pieţele de desfacere sunt Bulgaria, Turcia, Georgia, Moldova, Ungaria, Croaţia, Bosnia, Albania şi Europa Occidentală.

The Rompetrol Group N.V. este o companie petrolieră multinaţională cu sediul central în Olanda şi care are principalele operaţiuni în Franţa, România, Spania şi Sud-Estul Europei. Grupul activează în principal în rafinare şi marketing, cu implicare în proiecte complementare din explorare şi producţie şi alte servicii petroliere. Având peste 8.000 de angajaţi, TRG estimează în acest an o cifră de afaceri de 5 miliarde USD. Grupul are ca obiectiv să devină una dintre cele mai mari companii petroliere independente din Europa şi să obţină o poziţie puternică în regiunea Mării Negre şi a Mării Mediterane.

#   #   #

DuPont, fondată în 1802, are operaţiuni în mai mult de 70 de state şi 60.000 de angajaţi. În 2005 a avut o cifră de afaceri de 26,6 miliarde USD. Compania are un portofoliu semnificativ de produse şi servicii inovative pentru pieţe diverse, de la agricultură şi nutriţie, la electronice, comunicaţii, siguranţă şi protecţie, construcţii, transporturi şi îmbrăcăminte.

DuPont Safety Resources oferă servicii de consultanţă unei game mari de companii multinaţionale din industrii precum energie, cea alimentară, aerospaţială, sănătate şi transport terestru. Specializată în două domenii disticte, excelenţa operaţională şi securitatea în muncă, DuPont aduce fiecărui proiect experienţa acumulată în peste două secole de activitate.

DuPont a primit recent premiul Green Cross Safety Medal pe anul 2006, pentru excelenţă corporativă în siguranţă, acordat de către Consiliul Naţional de Siguranţă al Statelor Unite.

#   #   #

DuPont Oval Logo, DuPont™ şi The miracles of science™ sunt mărci înregistrate ale E. I. du Pont de Nemours şi ale companiei sau afiliaţilor ei.