Rompetrol Rafinare semnează, astăzi, un acord de consultanţă şi servicii de benchmarking* cu HSB Solomon Associates LLC (Solomon), compania americană lider mondial în acest domeniu pentru industriile de rafinare, petrochimie, producere de ţevi şi generare de energie electrică.

Prin implementarea programului “Net Cash Margin Measurement, Management, and Maximization”** (NCM³™) dezvoltat de Solomon, Rompetrol Rafinare îşi va îmbunătăţii marjele nete şi îşi va maximiza fluxul de numerar, într-o manieră constantă, pornind de la  activele existente. Prin acest proces, rafinăria intenţionează să obţină beneficii anuale estimate la milioane de dolari.

Cele două companii vor aplica acest program în decursul a nouă luni. În prima etapă, Solomon va analiza performanţele rafinăriei, procedură care include şi examinarea diferenţelor faţă de repere din industrie. Echipe mixte alcătuite din specialişti ai companiei americane şi ai rafinăriei vor identifica zonele operaţionale în care, prin aplicarea unor proiecte de investiţii minime sau doar prin schimbarea unor proceduri, pot fi realizate îmbunătăţiri ale marjei nete, pornind de la activele existente şi de la rezultatele  bune înregistrate în ultimele luni. Etapa ulterioară presupune dezvoltarea unui plan care să menţină la un nivel ridicat performanţele rafinăriei, indiferent de condiţiile de piaţă.

 „Investiţiile pe care le-am realizat la Petromidia în ultmiii cinci ani - un ciclu finalizat, ne-au plasat în poziţia de a fi cea mai modernă rafinărie din regiune. Nu ne vom mulţumi cu atât, pentru că ţinta noastră este să ajungem în primele 25 de rafinării la nivel european. Tocmai de aceea, un partener de talia Solomon ne poate oferi, prin experienţa şi notorietatea lui, instrumentele necesare pentru a obţine ceea ce ne dorim”, spune Cosmin Cocean, directorul general al Rompetrol Rafinare.

“Solomon Associates este încântat să devină partener al Rompetrol în procesul de îmbunătăţire a performanţelor operaţionale ale Petromidia. Scopul nostru principal este să asistăm Rompetrol în demersurile sale de a obţine o maximizare a marjelor nete, prin ameliorarea acelor zone care au cel mai mare impact, dar şi o influenţă consistentă, asupra profiturilor finale. Programul dezvoltat de Solomon are o abordare holistică şi comprehensivă, generată de experienţa vastă din sectorul de rafinare şi petrochimie. Ne concentrăm pe dezvoltarea tuturor aspectelor legate de performanţa activelor, încorporînd o utilizare mai bună şi recompensatoare a personalului şi activelor”, declară Greg M. Barats, director general al Solomon.
   
Parteneriatul se va axa pe opt zone ale rafinăriei Petromidia - energie, optimizare şi planificare, pierderile de hidrocarburi, calitatea produselor, eficienţa organizaţională, mentenanţă şi siguranţă, practici de management pentru unităţile de procesare şi control avansat al proceselor.

Acest contract major de consultanţă este al doilea pe care Rompetrol Rafinare îl încheie în 2006 cu un furnizor de cele mai bune practici la nivel mondial, după acordul semnat în vara acestui an cu firma americană DuPont, pentru securitate şi sănătate în muncă.

* metodă de examinare a operaţiunilor şi a rezultatelor prin comparaţia cu anumite repere din aceeaşi industrie

** măsurarea, managementul şi maximizarea marjei nete