Segmentul de rafinare

• creşterea cu 25% a cifrei de afaceri faţă de semestrul I 2009
• continuarea programului de investiţii necesar atingerii capacităţii de 5 milioane de tone de materie primă procesată

Segmentul de distribuţie

• optimizarea reţelei de distribuţie a carburanţilor în acord cu evoluţia actuală a pieţei
• creşterea vânzărilor en-gros cu 9% şi diminuarea cu 4% pe segmentul de retail 

Segmentul de petrochimie

• creşterea cu 33% a cifrei de afaceri
• rezultat operaţional (EBITDA) pozitiv de 5,4 milioane USD

Rompetrol Rafinare, membră a Grupului Rompetrol, a înregistrat în primul semestru al anului 2010 o cifră de afaceri consolidată* de 1,76 miliarde USD*, în creştere cu 24% faţă de valoarea consemnată în perioada similară din 2009. În acelaşi timp, profitul operaţional (EBITDA) si rezultatul net al companiei au fost negative, respectiv 24,7 milioane USD şi 119 milioane USD.

Rezultatele obţinute de Rompetrol Rafinare au fost influenţate atât de actualele condiţii economice interne şi internaţional, cât şi de o serie de factori externi, independenţi de activitatea rafinăriei. Printre aceştia se numără majorarea cu 50% a cotaţiei ţiţeiului, care a determinat o creştere a capitalului de lucru şi a finanţărilor aferente, diferenţele de  curs valutar pe fondul deprecierii monedei naţionale (18% pentru RON/USD si 4% pentru RON/EURO), precum şi influenţele crizei financiare internaţionale.

În primul semestru, exporturile totale ale Rompetrol Rafinare, împreună cu subsidiarele sale Rompetrol Petrochemicals şi Rompetrol Gas, au atins un nivel de 554 milioane USD, în creştere cu 15% faţă de primul semestru din 2009.

Pe fondul evoluţiei cotaţiilor produselor petroliere, segmentul de rafinare ( rafinăria Petromidia şi punctul de lucru Vega Ploieşti) a consemnat în primul semestru o creştere cu 25% a cifrei de afaceri, până la un nivel de 1,5 miliarde USD. În aceeaşi perioadă, rezultatul operaţional negativ a ajuns de la 5,5 milioane la 29 de milioane USD, fiind puternic influenţat de condiţiile interne şi externe ( scăderea cu 35% a marjelor de rafinare, creşterea stocurilor şi diminuarea cererii).

Astfel, vânzările totale de carburanţi aferente acestui segment au fost de peste 1,3 milioane de tone, pe fondul unei cantităţi totale de materii prime procesate de 1,9 milioane de tone, ambele în scădere cu aproximativ 9% faţă de semestrul I din 2009. În ceea ce priveşte piaţa de desfacere, compania a înregistrat o scădere de 22% a exporturilor de carburanţi, menţinând acelaşi nivel al vânzărilor pe piaţa internă, de aproximativ 700 de mii de tone.

Nivelul total al investiţiilor realizate în primă jumătate a anului s-a ridicat la aproximativ 54 milioane USD şi au vizat atât eficientizarea operaţională a rafinăriilor Petromidia şi Vega, cât şi continuarea programului de creştere a capacităţii de procesare a rafinăriei Petromidia, pana la 5 milioane de tone de materie primă. Astfel, Rompetrol Rafinare a finalizat în luna iulie prima etapă a proiectului de modernizare a instalaţiei de cocsare, valoarea estimată a întregului proiect ridicându-se la 50 milioane USD.

Segmentul de distribuţie, format din companiile Rompetrol Downstream, Rom Oil, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas, a consemnat în semestrul I o creştere cu 23% a cifrei de afaceri, de peste 1 miliard USD, obţinând însă un rezultat operaţional (EBITDA) negativ de aproximativ 690.000 USD. Pe fondul unei creşteri cu aproximativ 42% a cotaţiilor internaţionale ale produselor finite şi cu 18% a cursului de schimb RON/USD, Rompetrol Downstream şi-a diminuat în primele 6 luni ale anului marjele comerciale cu 10% pentru segmentul de retail şi 27% pentru cel de wholesale, în contextul in care preţurile aferente benzinei şi motorinei Efix s-au majorat doar cu 6% şi respectiv 14%.

Compania a deschis în primul semestru o nouă staţie proprie în municipiul Timişoara, reţeaua operată fiind formată astfel din 797 de puncte de distribuţie (staţii proprii, Partener Rompetrol, staţii Expres, baze interne cu o capacitate de 9 şi 20 metri cubi) şi 6 depozite. La acestea se adaugă şi un număr de 258 de staţii de distribuţie a GPL-ului auto şi peste 6.000 de puncte de vânzare butelii

Recent, Rompetrol Gas a deschis la Bacău al treilea terminal de îmbuteliere GPL din România, în urma unei investiţii totale de 11 milioane USD. Terminalul are o capacitate anuală de îmbuteliere de 20.000 de tone GPL şi de depozitare de 1.500 metri cubi.

Rompetrol Petrochemicals, divizia de petrochimie a Grupului Rompetrol, a consemnat în semestrul I o creştere cu 33% a cifrei de afaceri, până la un nivel de peste 146 de milioane USD, şi un rezultat operaţional (EBITDA) pozitiv de aproximativ 5,4 milioane USD datorită îmbunătăţirii cotaţiilor internaţionale ale produselor petrochimice faţă de primul semestru al anului 2009. 

Rompetrol Petrochemicals va majora cu peste 70% capacitatea instalaţiei de polietilenă de înaltă densitate (HDPE) până în martie 2011, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la aproximativ 18 milioane USD. Programul de modernizare va permite o majorare a capacităţii instalaţiei - de la 60.000 la 100.000 tone/an, o reducere cu peste 10% a costului de procesare, o diversificare a gamei de produse oferite, dar şi o creştere a securităţii în exploatare.

Pe fondul reducerii sau închiderii unor capacităţi de producţie din Europa Centrala şi de Est, compania îşi menţine obiectivul stabilit de a deveni unul dintre principalii furnizori şi producători de polimeri din regiune. Rompetrol Petrochemicals este unicul producător de polipropilenă şi de polietilene din România, reuşind astfel să-şi consolideze cota de piaţă.

Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important al României, plătind în primul semestru peste 484 de milioane USD la bugetul de stat.

* Situaţiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafînare S.A. şi cele ale subsidiarelor Rompetrol Petrochemicals S.R.L., Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L. şi Rompetrol Logistics S.R.L. (împreună cu subsidiara Rompetrol Gas S.R.L.).

** Rezultatele prezentate sunt neauditate şi consolidate, iar raportarea a fost realizată conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiara (IFRS).