Rompetrol continuă să susţină dezvoltarea sistemului de intervenţie la situaţii de urgenţă prin achiziţia de tehnologie de tip realitate virtuală SimX, ce permite formarea continuă a profesioniştilor din acest domeniu – medici, asistenţi, pompieri. Valoarea proiectului depăşeşte 200.000 USD.

“Din 2009 suntem parteneri ai SMURD şi susţinem serviciile medicale de urgenţă, un pilon esenţial al sistemului de sănătate. Sprijinul nostru de-a lungul anilor a constat în carburant pentru elicopterele medicale, achiziţia unor centre mobile de training de tip furgonetă complet echipate, aparatură medicală – ECMO, echipamente de protecţie pentru salvatori, iar în timpul pandemiei – o unitate mobilă de terapie intensivă cu paturi. Prin proiectele noastre comune, cu impact la nivel naţional, susţinem echipele de intervenţie într-un domeniu critic unde secundele înseamnă viaţă” – Iskander Abdibaitov, Chief Officer Dezvoltare Corporativă.

”Doar prin formarea adecvată şi continuă a medicilor, asistenţilor, paramedicilor şi pompierilor se crează premisele unor intervenţii prompte şi eficiente, şi crearea deprinderilor de intervenţie coordonată specifice acestui domeniu. În mod tradiţional acest lucru se realiza prin exerciţii de teren ample şi costisitoare. Exerciţiile care se pot realiza cu sistemele de realitate virtuală existente în prezent în dotarea noastră prin sprijinul Rompetrol permit realizarea unor scenarii realiste complexe atât pentru formarea de bază a profesioniştilor, cât şi pentru exersarea procedurilor de intervenţii, de integrare, colaborare şi coordonare a echipelor participante în exerciţii de formare continuă, cu un raport cost-timp-beneficiu net superior faţă de mobilizarea tuturor resurselor în teren.” – Dr. Raed Arafat, Şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Sistemul de realitate virtuală SimX are la bază diferite scenarii de situaţii de urgenţă, cu pacienţi virtuali – adulţi şi copii, fie în ambulanţă, în spital sau la locul unui accident – ceea ce oferă posibilităţi nelimitate de formare prin crearea de scenarii diverse. Sistemul poate fi utilizat pe scara largă în instruirea medicilor, asistenţilor şi paramedicilor, atât la nivel individual, cât şi în echipă, iar programarea la training la nivel naţional este facută de Centrul Naţional de Formare în Asistenţa Medicală de Urgenţă în parteneriat cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

De asemenea, cu sprijinul Rompetrol s-a realizat actualizarea sistemului XVR, ce permite realizarea de scenarii virtuale cum ar fi: incendii, accidente rutiere, feroviare şi aviatice de amploare, situaţii cu caracter de expunere la substanţe chimice, evenimente care pot apărea în urma condiţiilor meteo nefavorabile. Aceste simulări în realitate virtuală, conduse cu participarea reală a personalului de intervenţie, sunt folosite pentru exersarea procedurilor de colaborare şi management al situaţiilor de urgenţă majore la nivelul centrelor de conducere şi coordonare. Sistemul XVR a intrat în dotarea Centrului Naţional de Formare în Asistenţa Medicală de Urgenţă de la Târgu Mureş în 2013.

Sistemul SimX şi XVR au fost utilizate demonstrativ, pentru prima dată anul acesta, în cadrul EUMODEX 2022, cu o simulare a unui accident chimic la care au participat în urma activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, echipaje spitaliceşti mobile din România, Italia şi Germania, precum şi participanţi din Austria, Turcia, Israel, Belgia, Boznia şi Herzegovina, Spania, Anglia, Irlanda, Luxemburg şi Republica Cehă; peste 600 de persoane au fost implicate în acest exerciţiu de mare amploare.

Ambele proiecte – achiziţia SimX şi actualizarea sistemului XVR au fost derulate de Rompetrol în parteneriat cu Fundaţia pentru SMURD. În perioada 2020-2022 compania a investit peste 1 milion USD în proiecte pentru dezvoltarea sistemului de urgenţă la nivel naţional.