Divizia de Upstream, unitatea de afaceri a Grupului Rompetrol care include Explorarea şi Producţia, Forajul şi Serviciile Petroliere, înregistrează după 6 luni de activitate, o cifră de afaceri de peste 21 milioane USD, cu 75% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul operaţional depăşeşte 6 milioane USD - cu 115% mai mare decât la sfârşitul lui iunie 2006.
Performanţele financiare sunt susţinute de creşterea şi diversificarea portofoliului de clienţi pe pieţele deja existente pentru serviciile la sondă, de intrarea pe noi pieţe cu aceste servicii, dar şi de proiecte de consultanţă pentru firme internaţionale de prestigiu în domeniul explorării şi producţiei, al forajului şi reparării sondelor de ţiţei şi gaze.
Strategia actuală şi viitoare a Rompetrol Upstream în domeniul explorării şi producţiei vizează continuarea lucrărilor în perimetrele din România, precum şi dezvoltarea acestora pe plan internaţional, prin achiziţii sau parteneriat.
” Avem un program activ de explorare a concesiunilor noastre din România, care cuprinde 240 km de achiziţii seismice 2D în perimetrele Greşu, Nereju şi Focşani şi o sondă de explorare în perimetrul Zegujani. Ne bazăm pe excelenta reputaţie pe care o avem în foraj, intervenţii şi servicii la sondă şi avem ca principal obiectiv să intrăm pe mai multe pieţe în străinătate şi să diversificăm gama serviciilor şi capacităţilor noastre. În final, scopul este de a face din Upstream o entitate de afaceri care să susţină strategia pe termen lung a Grupului Rompetrol de a deveni o societate petrolieră pe deplin integrată”, declară Peter Hamilton, vicepreşedintele Rompetrol Upstream.
Pentru următorii cinci ani, lucrările efectuate în sectorul de explorare şi producţie în România presupun o investiţie totală de peste 32 milioane USD. Această sumă este destinată prospecţiunilor seismice 2D şi 3D, procesării datelor şi forării sondelor de explorare, ca şi pentru studii de mediu, reactivarea unor sonde vechi şi alte cheltuieli legate de infrastructura de suprafaţă, etc.
În 2006 entitatea de afaceri Rompetrol Upstream a înregistrat venituri consolidate de peste 30 milioane USD, în creştere cu 24% faţă de 2005, şi un profit operaţional de peste 6 milioane USD, mai mare cu 15% faţă de anul precedent. Pentru anul 2007 această unitate a depăşit deja reperele stabilite în planul de afaceri, estimând o creştere a cifrei de afaceri consolidate cu aproape 50% şi a profitului operaţional cu 80%, comparativ cu anul precedent.