The Rompetrol Group NV (“TRG”), cu sediul în Olanda, anunţă angajarea domnului Andre Naniche în funcţia de Director de Operaţiuni. Domnul Naniche va avea birourile la sediul TRG din Amsterdam şi va coordona operaţional integrarea activităţilor întregului grup, care astăzi se deşfasoară în 12 ţări, din Federaţia Rusă până în Spania. Domnul Naniche va deţine, de asemenea, o poziţie în Consiliul de Administraţie al TRG format din 4 persoane (alături de preşedintele Dinu Patriciu, vicepreşedintele Phil Stephenson şi vicepreşedintele financiar Alex Bucşă).
Domnul Naniche şi-a desfăşurat activitatea din ultimii zece ani în Comunitatea Statelor Independente (CSI), lucrând pentru British Petroleum şi Chevron, unde a deţinut mai multe funcţii. Responsabilităţile sale au inclus conducerea departamentului BP Downstream pentru compania mixtă Sidanco, Director de Integrare Downstream ca urmare a fuziunii TNK-BP şi restructurarea departamentului comercial al TNK-BP. În ceea ce priveşte activitatea la Chevron, domnul Naniche a făcut parte din compania mixtă TengizChevoil, lucrând în departamentul Marketing.
“Suntem foarte bucuroşi să recrutăm pentru Grup pe cineva de nivelul lui Andre şi cu experienţa sa”, a declarat preşedintele TRG Dinu Patriciu. “Experienţa lui de 25 de ani în industria petrolului, în diferite segmente de afaceri şi în zone geografice extrem de diferite, îl recomandă pentru sprijinirea conducerii Grupului în eforturile de a deveni lider regional în industria de prelucrare şi marketing a ţiţeiului”.
Vicepreşedintele Grupului, Phil Stephenson, îşi va muta birourile la sediul Grupului din Amsterdam şi va primi şi responsabilitatea suplimentară de preşedinte al Rompetrol France SAS, compania prin care s-a achiziţionat întregul pachet de acţiuni (100%) al Grupului Dyneff (cel mai mare distribuitor independent de produse petroliere din Franţa). Va continua să coordoneze deciziile la nivelul Grupului în ceea ce priveşte strategia, tranzacţiile majore şi angajaţii pe poziţii cheie ai companiei.
“Mi-am petrecut patru ani la Bucureşti, într-o perioadă când principala noastră provocare a fost să reuşim restucturarea cu succes a activelor cumpărate prin achiziţii publice sau private în România şi în regiune” spune Phil Stephenson. “Provocarea noastră acum este de a construi mai departe pe baza acestui succes, în toate domeniile noastre de activitate.”