Rompetrol Rafinare, Rompetrol Petrochemicals, Rominserv şi Rompetrol Quality Control, companii membre ale Grupului Rompetrol, au finalizat programul de practică destinat studenţilor şi elevilor, desfăşurat în perioada 1 august şi 30 septembrie. Astfel, un număr de 37 studenţi au fost selectaţi şi îşi vor continua activitatea în cadrul Grupului în următoarele saşe luni prin programul “Trainee”.
“Prin modulul “Trainee”, cei 37 de participanţi selectaţi vor continua aprofundarea cunoştinţelor obţinute de-a lungul celor două luni de practică, alături de specialiştii Rompetrol. Aceştia vor desfăşura activităţi practice de o complexitate progresivă, având stabilite sarcini precise şi obiective de performanţă” a declarat Bogdan Bazgan, HR Business Partner Rompetrol Rafinare.
Prezentată în acest an în cinci centre universitare, Constanţa, Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Ploieşti, această oportunitate oferită tinerilor a atras aplicaţiile a peste 2400 de studenţi.
Costurile aferente (salarii, cazare, transport) sunt suportate integral de Grupul Rompetrol.
Grupul Rompetrol derulează acest proiect începând din 2003, iar din cei peste 300 de studenţi şi absolvenţi care au participat la acest program, 84 au fost angajaţi în cadrul companiei.
Obiectivele cheie ale celor doua componente ale programului de practică, “Internship” şi “Trainee”, sunt identificarea unor tineri talentaţi, familiarizarea acestora cu climatul organizaţional şi conceptele noastre de lucru şi mai ales transpunerea în practică a cunoştiinţelor teoretice acumulate în anii de studii. În etapa de selecţie au fost urmărite atât rezultatele şi implicarea candidaţilor pe perioada studiilor, cât şi atitudinea acestora şi interesul pentru dezvoltarea unei cariere.
Acest program vine să susţină strategia Grupului, privind atragerea şi reţinerea în organizaţie a tinerilor valoroşi, cu potenţial de dezvoltare, pentru realizarea transferului de Know-How între generaţii şi dezvoltarea competenţelor în cadrul Grupului.