Rompetrol Energy, parte a Fondului de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR), anunţă livrarea cu succes a celor două turbine de gaz Siemens, care urmează să fie montate şi pregătite pentru integrarea în noua centrală pe cogenerare, din proximitatea rafinăriei Petromidia Năvodari. Echipamentele reprezintă principalele piese tehnologice din ansamblul pe care Rompetrol Energy îl va opera începând cu anul viitor.
„Montarea turbinelor reprezintă unul dintre cei mai importanţi paşi în continuarea proiectului, unul de mare anvergură şi care ne va permite să fim o soluţie energetică viabilă pentru platforma Petromidia, dar şi pentru Sistemul Energetic Naţional. Prin configuraţia lor, turbinele ne vor asigura randamentele operaţionale optime, iar tehnologia folosită este de ultimă generaţie”, a declarat Boris Bucur, Director General al Rompetrol Energy.
Turbinele SGT-750 sunt produse în fabrica Siemens din Finspang, aduse pe cale maritimă din Suedia, iar folosirea lor în România reprezintă o premieră. Fiecare echipament funcţionează pe gaz natural, are o rată de încălzire a materiei prime de 9.120 kJ/kWh şi generează peste 37 de MWh de energie.
Eficienţa sporită a turbinelor folosite de Rompetrol Energy este certificată şi prin rata scăzută de intervenţie garantată de producător, care arată că, într-un ciclu de 17 ani de funcţionare, echipamentele vor avea nevoie de doar 17 zile de mentenanţă.
Per total, noua centrală va genera aproximativ 80 MW energie electrică – din care circa 60-70 MW pentru acoperirea integrală a necesarului de energie electrică a platformei Petromidia şi abur tehnologic de până la 180 de tone/oră.
Totodată, cu ajutorul turbinelor, activitatea de producţie a energiei va consemna scăderi semnificative în generarea emisiilor de dioxid de carbon, pentru producţia de energie electrică şi o economisire a resurselor energetice de aproximativ 1,2 MWh.
În acest moment, proiectul se află în faza de execuţie cu un progres de 84% în partea de proiectare şi aprovizionare cu echipamente, iar construcţia propriu-zisă a ansamblului tehnologic depăşeşte 27%. Actualii indicatori sunt în graficul de execuţie agreat de Rompetrol Energy şi contractorul general al lucrărilor, Calik Enerji, astfel că va fi respectat termenul de finalizare – 31 iulie 2023.
Proiectul, în valoare de peste 140 de milioane de dolari, este finanţat prin Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) şi va genera, anual, circa 11 milioane de dolari în impozite plătite către bugetul de stat. Investiţia este una de tip brownfield şi va integra activele Uzinei Termoelectrica Midia, dar şi personalul acesteia, pentru operarea echipamentelor noii centrale.
„Construcţia centralei pe cogenerare este doar una dintre direcţiile strategice pe care Grupul KMG International şi le-a asumat, în dezvoltarea operaţiunilor tehnologice, cu un puternic impact pozitiv în scăderea emisiilor, dar şi cu obiective clare în securizarea resurselor enegetice de care rafinăria Petromidia Năvodari, cea mai mare din România şi una dintre cele mai importante din regiune, are mare nevoie. Prin acest proiect, vom reuşi să scădem şi costurile de procesare, ceea ce va aduce beneficii clare în marjele de rafinare, implicit, în rezultatele pe care rafinăria la va obţine pe termen lung”, a completat Iskander Abdibaitov, Preşedintele Comitetului Director al FIEKR.
Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a fost înfiinţat în 2018 de Grupul KMG International (Rompetrol), alături de Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), având, ca principal obiectiv, dezvoltarea de proiecte energetice în România.
Pe lângă centrala pe cogenerare, FIEKR are în derulare un proiect care priveşte dezvoltarea lanţului de distribuţie a carburanţilor în România, iar alte oportunităţi de dezvoltare a segmentelor de rafinare şi petrochimie sunt studiate şi urmează să fie implementate pe termen mediu şi lung.
Compania Rompetrol Energy, operatorul viitoarei centrale pe cogenerare, este detinuţă majoritar de Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR), alături de Rominserv şi Uzina Termoelectrică Midia.