Directorul general (СЕО) al Grupul KMG International – deţinut in proporţie de 100% de către JSC NC KazMunayGas – Zhanat Tussupbekov a fost numit în calitate de Consul onorific al Georgie în Republica Kazahstan. Declaraţia a fost făcută astăzi, în cadrul întâlnirii sale oficiale cu Ambasadorul Georgiei in Republica Kazahstan Zurab Abashidze, unde i-a fost înmânat brevetul consular.    

Decizia de a i se oferi lui Zhanat Tussupbekov aceasta misiune diplomatica însemnată a fost luată în cadrul întrunirii Comisiei Consulare, care a ţinut cont de meritele sale în stabilirea legăturilor dintre cercurile de afaceri din cele două ţări, precum şi intensificarea schimbului cultural şi turistic.   

Districtul consular la care a fost arondat Zhanat Tussupbekov pentru a reprezenta interesele ţării care l-a desemnat în această funcţie, include regiunea Karaganda. În conformitate cu convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 24 aprilie 1963, legislaţia Republicii Kazahstan, precum şi tratatele şi acordurile internaţionale la care ţara noastră a aderat, Consulul onorific reprezintă interesele Georgiei, promovează afacerile, comerţul, precum şi cooperarea economică şi culturală dintre cele două ţări, care vizează consolidarea permanentă a relaţiilor tradiţionale de prietenie dintre Kazahstan şi Georgia. 

La rândul său, Zhanat Tussupbekov şi-a exprimat recunoştinţa guvernului georgian pentru încrederea acordată de a reprezenta ţara, şi s-a arătat disponibil de a depune tot efortul pentru a consolida alianţa de prietenie dintre cele două ţări şi popoare.   

Zhanat Tussupbekov a acumulat o experienţă profesională vastă în conducerea cu succes a companiilor, din care ultimii 11 ani au fost în industria de petrol şi gaze. Din mai 2012, deţine funcţia de Director general (CEO) al Grupul KMG International N.V., fiind în acelaşi timp şi membru al Consiliul de Administraţie al acestuia. Sub conducerea sa, în ultimii ani, Grupul a înregistrat rezultate financiare şi operaţionale record, devenind una dintre cele mai de succes companii petroliere din România şi unul dintre jucătorii cheie în regiunile Mării Negre şi Mării Mediterane.     

Zhanat Tussupbekov se află la conducerea unuia dintre sporturile reprezentative pentru  Republica Kazahstan, ocupând postul de Preşedinte al Federaţiei de Haltere a ţării. Ţinând cont de rezultatele excelente ale Federaţiei şi organizarea a mai multor evenimente, atât în ţară cât şi pe plan internaţional, în mai 2017, Zhanat Tussupbekov a fost ales în calitate de Vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Haltere. 

Grupul KMG International oferă sprijin şi asistenţă continua Federaţiei de haltere din România, Georgia şi Kazahstan.   

 

 

Departamentul PR al Grupul KMG International