Grupul KMG International îşi consolidează reţeaua de parteneriate profesionale interne şi internaţionale prin aderarea la Centru Român al Energiei (CRE), una dintre cele mai importante organizaţii neguvernamentale, nonprofit şi apolitică din sectorul energetic românesc şi care susţine dezvoltarea şi reprezentarea domeniului de profil în cadrul Uniunii Europene.

“Grupul acordă o importantă deosebită extinderii şi consolidării prezenţei internaţionale, prin deschiderea de noi canale de reprezentare a activităţilor sale în România şi în ţările în care suntem prezenţi din regiunea Mării Negre.“ declară Mihaela Ungar, director Afaceri Corporative în cadrul KMG International. 

Înfiinţată în 2011 şi cu birouri în Bucureşti şi Bruxelles, CRE grupează peste 20 de companii reprezentative ale sectorului energetic din România, acoperind întregul lanţ energetic – extracţie, producţie, transport şi distribuţie energie electrică, petrol şi gaze, dar şi servicii energetice şi de proiectare. 

Obiectivele CRE vizează asigurarea un mediu prietenos pentru afaceri şi de a stimula competitivitatea pentru sectorul energetic din România, dezvoltând în acelaşi timp dialogul şi cooperarea între companiile membre, autorităţile şi instituţiile relevante naţionale şi europene active în politica energetică. 

De asemenea, componenta de diplomaţie energetică a asociatiei se completează din 2016 cu reprezentarea oficială a României şi coordonarea Centrului de Dialog şi Cooperare în Domeniul Energetic, în cadrul formatului de cooperare China – Europa Centrala şi de Est denumit sugestiv ”16+1”.

KMG International este prima companie din domeniul petrolier (rafinare, trading, distribuţie carburanţi) care se alatură Centrului Român al Energiei. 

Deţinut integral de compania naţională de petrol şi gaze a Republicii Kazahstan – KazMunayGas, KMG International este un grup petrolier cu sediul central în Amsterdam, care deţine şi desfăşoară operaţiuni majore în domeniile rafinare, petrochimie, retail şi trading pe 11 pieţe de bază. 

Reţeaua de distribuţie carburanţi numără peste 1.100 puncte de alimentare în Georgia, Bulgaria, Moldova şi România - unde Grupul deţine şi două rafinării - Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti.


Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
KMG International